Vera Wang se menține în formă la 72 de ani cu o combinație ciudată!
Vera Wang a dezvăluit o metodă neobișnuită prin care ea se menține în formă la 72 de ani! Fosta patinatoare are un trup zvelt și tonus de invidiat, însă „secretul” ei n-ar fi tocmai recomandat pentru oricine. Iată ce spune!
Vera Wang are 72 de ani, însă nu i-ai da mai mult de 50! Celebra creatoare de modă se menține impecabil și, deși știm deja că și genele fiecărui individ în parte au un rol important în acest proces, parcă toată lumea vrea să îi afle secretul tinereții.
Născută în 1949, Vera Wang este o fostă patinatoare americană, care ulterior s-a îndreptat către lumea modei. La vârsta de 72 de ani, aceasta are o siluetă impecabilă. De asemenea, vedeta susține și că se simte extraordinar, în ciuda prefixului vârstei.
Vera Vang, „dietă” neobișnuită
Vera Wang a explicat că urmează o „dietă” mai...neobișnuită care o menține în formă, având în vedere că mai mult decât sigur n-ar funcționa pentru toată lumea!
„Am început să beau votcă după ce s-a născut cea de-a doua mea fiică. Mai întâi, a fost o chestie de o vară, la piscină în Hamptons. După aceea, aveam nevoie la masă de câte un Bloody Mary. Ulterior, pe la 40 de ani, Sex and the city făcea furori și toată lumea obișnuia să bea Cospolitan sau Martini cu mere.
Beau votcă și mănânc un hot dog sau hamburgeri. Sunt mare fan McDonald’s. Beau votca cu un Big Mac și cu 4 bucăți de Chicken McNuggets. Sunt bună la aceste amestecuri", a declarat Vera Wang, pentru Forbes. Să fie oare acesta secretul care „arde” caloriile produselor de tip fast-food? Vera are și o colaborare cu o firmă de votcă, fiind mare amatoare a acestei băuturi, se pare.
Cine este Vera Wang
Vera Wang s-a născut pe 27 iunie 1949, la New York. La vârsta de 8 ani a început patinajul artistic, iar în 1968 a participat la campionatele naţionale de profil din SUA.
Vera ratat însă şansa de a intra în echipa olimpică a Statelor Unite, iar atunci s-a decis să se reorieteze, și a intrat în industria modei. Nu a trecut multă vreme și iată că Vera Wang a devenit o celebră creatoare de modă. De asemenea, fosta patinatoare şi-a jucat propriul rol în mai multe producţii de televiziune.