Vești triste pentru Omul-Lup! Hugh Jackman și-a anulat spectacolele pentru că are COVID-19
Hugh Jackman, în vârstă de 53 de ani, se vede nevoit să întrerupă seria de spectacole de teatru ”The Music Man” începută la 20 decembrie la Winter Garden Theatre de pe Broadway.
Anunțul lui vine la scurt timp după ce colega lui din spectacol, actrița Sutton Foster, 46 de ani, a fost diagnosticată pozitiv pentru COVID-19 vineri, 24 decembrie înainte de a urca pe scenă pentru spectacolul din Ajunul Crăciunului. ”Feriți-vă, protejați-vă și aveți grijă!”, a fost mesajul postat pe contul lui de Instagram. Hugh Jackman a fost unul dintre primii actori de la Hollywood care s-au vaccinat împotriva COVID-19 și a preferat să stea acasă cu familia lui pentru a o proteja decât să accepte contracte bănoase care l-ar fi expus contaminării cu noul coronavirus.
Hugh Jackman îndrăgostit de o femeie cu 13 ani mai mare
Deşi soţia este mai mare cu 13 ani decât el, Jackman o iubește ca în prima zi. Deborra şi copiii lor, Oscar, de 21 ani, şi Ava, de 16 ani, au petrecut ultimii doi ani în casele lor din Australia și respectiv din New York, SUA, ascunzându-se de virusul ucigaș. Actorul Hugh Jackman (53 de ani) susține că secretul căsniciei de 26 de ani cu actriţa şi producătoarea Deborra Lee Fumes (66 de ani) este că nu au stat niciodată departe unul de celălalt mai mult de 14 zile.
Hugh Jackman, avere de 180 milioane $
Hugh Jackman s-a născut la 12 octombrie 1968, în Sydney, Australia. El este însurat cu Deborra din anul 1996 și a debutat în cinematografie în 1994. Deși toată lumea susține că rolul vieții lui a fost cel din filmul ”Mizerabilii”, în care l-a interpretat pe Jean Valjean, fanii lui sunt fascinați de seria de filme ”X-Men Origins: Wolverline” (2009), ”Wolverline” (2013) și ”Logan” (2017). El are o avere estimată la 180 de milioane de dolari.