VIDEO Channing Tatum îşi arată muşchii în „Magic Mike XXL”

5 februarie 2015 18:07   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Channing Tatum şi-a arătat fizicul impresionant în cel mai recent film al său. Actorul de 34 de ani s-a pregătit intens pentru rolul din „Magic Mike XXL”, continuarea comediei cu stripperi.

Acum, Channing a revenit în rolul principal, dar s-a ocupat şi de scenariu. Regia îi aparţine lui Greg Jacobs. Desemnat cel mai frumos actor în 2013, starul din „Dansul dragostei” s-a umplut iar de muşchi.

În primul film, Mike (Channing Tatum) e stripper profesionist care ştie să se descurce în viaţă. Când îl cunoaşte pe The Kid (Alex Pettyfer), îl ia sub aripa sa pentru a-l învăţa cum să fie stripper, să agaţe femei şi să facă rost de bani.

Dar adevărata pasiune a lui Mike nu e dansul, ci... tâmplaria. Aşa că visul lui e să facă scaune, mai puţin să danseze în jurul lor.

A fost de meserie stripper

Cunoscut pentru filme ca "Battle in Seattle (2007), "A Guide to Recognizing Your Saints", "Stop-Loss" (2008), "Fighting" (2009),"Public Enemies" (2009), "G.I.: The Rise of Cobra" (2009) sau "Step Up" ( 2009), actorul american Channing Tatum a avut o adolescenţă rebelă şi zbuciumată. Tatum a fost stripper şi fotomodel înainte de a ajunge un talentat actor expert în arte marţiale şi dans.

Filmul va fi lansat în iulie

În distribuţia filmului „Magic Mike XXL” mai fac parte, alături de Channing Tatum, Joe Manganiello, Matt Bomer, Jada Pinkett Smith, Elizabeth Banks şi Amber Heard.

Mai multe