VIDEO EXCLUSIV Solista Vaya Con Dios, impresionată de mâncărurile româneşti
Vaya Con Dios este una dintre cele mai de succes trupe belgiene, însă solista Dani Klein a decis să pună punct proiectului.
Pe 5 octombrie, belgienii au susţinut ultimul lor concert în România, iar pe 25 şi 26 octormbrie vor cânta pentru ultima oară, chiar în ţara natală. Dani Klein a povestit, pentru reporterii emisiunii Click! de la Prima TV, că este pasionată de gătit, iar călătoriile în jurul lumii au ajutat-o să guste multe feluri de mâncare.
"Datorită meseriei mele, călătoresc mult şi gust multe feluri de mâncare. Nu ştiu multe despre bucătăria românească, dar ştiu că sunt mâncăruri bune. Iar roşiile au gust de roşii. Şi îmi place mult brânza din România", a spus Dani Klein.
Solista cântă cu Vaya Con Dios de 30 de ani şi a recunoscut că nu mai poate să ducă acest stil de viaţă stresant. Însă muzica va rămâne parte din viaţa ei, aşa cum a fost mereu.
"Am cântat de când eram bebeluş, am cântat mereu. Muzica trăieşte în mine, nu a fost ceva de genul că într-o zi m-am gândit că asta vreau să fac asta. Cariera cu Vaya Con Dios a început când aveam 31 de ani, dar sunt norocoasă că a durat atât de mult timp", a mai adăugat Dani.