VIDEO Părul lui Elvis Presley, dat pe 15.000 de dolari

19 octombrie 2009 7:52   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

O bucată de păr despre care se spune că i-ar fi aparţinut lui Elvis Presley a fost vândută la o licitaţie organizată la Chicago, pentru suma de 15.000 de dolari.

Părul i-a fost tuns regelui muzicii rock'n'roll în 1958, în contextul pregătirilor pentru înrolarea în armata americană.

Acum, după mai bine de cinci decenii, şuviţele au fost oferite fanului cu cele mai adânci buzunare, al cărui nume nu a fost dezvăluit.

Printre obiectele vândute în cadrul licitaţiei organizate de casa Leslie Hindman s-au mai numărat o cutie de bomboane şi păpuşi modelate după corpul şi chipul starului, cât şi haine purtate de acesta de-a lungul timpului. Un tricou care i-a aparţinut cândva Regelui a fost vândut pentru 52.000 de dolari.

Colecţia i-a aparţinut lui Gary Pepper, preşedintele unuia dintre fan-cluburile lui Elvis, care a murit în 1980.

VIDEO Elvis Presley - secvenţe din căsnicia cu Priscilla

Mai multe