VIDEO Poliţiştii au crezut că e prostituată. Actriţă de la Hollywood reţinută în urma unei supoziţii stupide

15 septembrie 2014 10:09   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Daniele Watts a fost încătuşată de o patrulă a poliţiei din Los Angeles, după ce a fost văzută într-o maşină parcată, sărutând un bărbat alb.

Actriţa din "Django Unchained" era ieşită în oraş cu iubitul ei şi se sărutau în maşina acestuia. Telefonul i-a sunat apoi, iar tânăra a coborât din autoturism pentru a vorbi cu tataăl ei. În timpul conversaţiei, Daniele povestea pe facebook că a văzut o patrulă de doi poliţişti care se îndreptau spre ea. Ştiind că nu făcuse nimic nepotrivit, tânăra şi-a întors spatele către aceştia, dar la puţin timp a fost bruscată şi încătuşată.

Discuţiile au urmat apoi între poliţişti şi tânărul cuplu, aceştia dorind să afle motivul pentru care tânăra are cătuşele pe mâini. Răspunsul oamenilor legii a fost unul năucitor. Potrivit huffingtonpost.com, poliţiştii au văzut că tânăra are o pereche de pantaloni foarte scurţi şi săruta eu bărbat alb într-o maşină şi au crezut că este prostituată.

Mai multe