Vin vremuri grele pentru Ed Westwick. O a treia femeie îi aduce acuzaţii grave

16 noiembrie 2017 12:29   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Ed Westwick, starul din «Gossip Girl», e în mijlocul unui scandal uriaş. După ce două colege de breaslă l-au acuzat de viol, o altă tânără iese în faţă şi spune că actorul britanic a încercat să o violeze.

Rachel Eck spune că actorul a încercat să o violeze în noaptea dinaintea Oscarurilor din 2014. Femeia spune că a mers cu prietenul ei de la aceea vreme în camera de hotel a actorului.

Rachel se întâlnea cu producătorul Kaine Harling, cel care era prieten cu Ed. Tânăra spune că în aceea noapte Ed a încercat să o pipăie şi să o ducă în dormitorul lui. „Atunci când iubitul meu ieşea din cameră, el încerca să mă sărute şi să mă pipăie”.

Rachel i-a refuzat avansurile şi spune că atunci când a vrut să plece, actorul a aruncat-o în pat şi a încercat să o dezbrace.

„Am reuşit să scap la timp. A fost cea mai inconfortabilă situaţie din viaţa mea. Când i-am spus iubitului meu a dat vina pe mine. Mi-a fost teamă să vorbesc atunci”, a declarat Rachel, potrivit Daily Mail.

Mai are două acuzaţii de viol

Săptămâna trecută, actriţa Kristina Cohen a scris pe Facebook că actorul a violat-o. Kristina Cohen susține că întâmplarea a avut loc chiar în casa actorului, după o cină la care tânăra mersese alături de producătorul ei, care îi era şi iubit pe atunci. Este vorba despre acelaşi producător, Kaine Harling.

„Aveam o relație cu un producător care era prieten cu Ed Westwick. El m-a dus la casa lui Ed, unde l-am cunoscut pentru prima dată. Am vrut să plec, după ce Ed a sugerat că ar trebui să facem cu toții sex. Însă producătorul nu a vrut să îl punem pe Westwick într-o postură jenantă, așa că am rămas”.

Actrița povestește că s-a dus apoi în camera de oaspeți să doarmă și a fost trezită de Ed Westwick, care ar fi violat-o. Kristina Cohen a făcut o plângere la LAPD, aceasta arătând că poliţia anchetează cazul.În replică, actorul Ed Westwick a publicat un mesaj pe Twitter: „Nu o cunosc pe această femeie. Nu am forțat niciodată nicio femeie, în niciun fel. În mod cert nu am violat vreodată o femeie”.

Aurelie Wynn, cea de-a doua persoană care îl acuză pe Ed a declarat faptul că se afla în vizită acasă la Ed, iar acesta a violat-o. Prietenii acestuia au convins-o să nu zică nimic.

Actorul nu a spus nimic cu privire la declarația lui Aurelie Wynn, însă a publicat un mesaj pe Twitter în care spune ca el cooperează cu poliția și își dorește ca numele său să fie scos din această poveste.

Mai multe