Zece ani de abstinenţă. Eminem, anunţ surprinzător pe Instagram

26 aprilie 2018 15:16   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

A fost idolul a milioane de tineri, iar la un moment dat a fost la un pas să-şi distrugă cariera şi viaţa. Zilele trecute, Eminem a anunțat pe rețelele de socializare că sărbătoreşte 10 ani de când s-a decis să renunţe la alcool, droguri şi somnifere.

Rapperul american a postat o fotografie pe Instagram în care apare ţinând un jeton pe care se poate vedea cifra romană “X”. Jetonul are gravate pe margini cuvintele „serviciu”, „unitate” şi „recuperare”.

„Am sărbătorit ieri 10 ani”, a scris artistul lângă imaginea postată pe Instagram. Eminem (45 de ani) are peste 19 milioane de urmăritori, iar poza cu pricina a adunat aproape 2 milioane de like-uri şi mii de felicitări de la internauţi.

Eminem a început un program de recuperare în urmă cu zece ani, în 2008, şi a povestit despre problemele sale în numeroase interviuri. Cântăreţul a fost la un pas de moarte din cauza unei supradoze accidentale.

Eminem a dezvăluit că s-a aflat la un pas de moarte în 2007, când, cu o săptămână înainte de Crăciun, a fost internat în stare critică după ce a luat o supradoză de metadonă. El a mai spus că suferea de insomnii şi că drogurile “i-au furat cinci ani din viaţă”.

Cântăreţul declara în urmă cu câţiva ani că utilizarea medicamentului Ambien, care îl scăpa de insomnie, i-a cauzat mari pierderi de memorie. El a afirmat că acel sedativ a avut un mare efect asupra muzicii sale pentru că, pur şi simplu, nu se mai putea concentra să compună.

“O bună parte din memoria mea s-a pierdut. Nu ştiu dacă aţi luat Ambien, dar este un fel de ştergător de memorie. Oamenii îmi povestesc anumite întâmplări, iar eu sunt ceva de genul: «Eu am făcut asta?»”, a declarat Eminem într-un interviu pentru Rolling Stone. Acum artistul duce un stil de viaţă sănătos şi face mult sport.

Eminem a susţinut un super show la Coachella

Mai multe