15 zile. Atât a rezistat fiica lui Nico la «Supraviețuitorul»
Dansul din silicoane nu a ajutat-o prea mult la „Supraviețuitorul” pe Alexandra Matei. Fiica lui Nico a rezistat numai 15 zile pe insulă, căci în ediția de marți seară (4 octombrie) a reality-show-ului a fost eliminată de colegii de trib.
Nici după ce a primit a doua șansă pe Insula Exilului, Alexandra nu a reușit să demonstreze că merită să rămână în concurs. S-a duelat cu Lucian însă a pierdut, și a fost nevoită să părăsească competiția definitiv.
„Cu siguranță puteam mult mai mult, am dat tot ce am avut mai mult din mine. Am cunoscut o altă parte, a firii mele, a sufletului meu. Sunt mândră de mine. Ies cu capul sus. Asta contează. Sunt un alt om, am mult mai multă voință, sunt mult mai echilibrată și am învățat să apreciez firimiturile vieții. A fost o experiență frumoasă, cu asta rămân în suflet”, a declarat fiica lui Nico, după ce i-a urat baftă rivalului ei.