A ajuns «bonă» pentru doi finaliști de la Eurovision

1 martie 2017 21:14   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mihai Alexandru (51 ani) participă pentru a 20-a oară la selecția națională a concursului Eurovision. De această dată, compozitorul s-a înscris cu piesa «Yodel it!», interpretată de Ilinka Băcilă și de Alex Florea, care s-au remarcat la “Vocea României” și la “X- Factor”.

Pe lângă emoțiile de rigoare, el trebuie să mai aibă grijă și de cei doi tineri: ”Comunică din ce în ce mai mult și mai bine pe scenă și devin din ce în ce mai apropiați. Mi-e teamă să nu se apropie mai mult decât trebuie.

Sunt cu ochii pe ei să se odihnească și să nu-și piardă nopțile prin cluburi”, spune Mihai, care așteaptă finala de duminică, 5 martie. Mihai Alexandru mai are o performanță în palmares la Eurovision cu fosta lui soție, Nicola. În 2003 au ocupat locul 10, astfel că speră ca şi anul acesta să reprezinte iar România la concursul de la Kiev din 1, 11 și 13 mai.

Mai multe