A fost 13 cu noroc. Las Fierbinți a reușit să bată Exatlon

28 februarie 2018 16:36   Vedete românești
Ultima actualizare:

Sezonul 13 din Las Fierbinți i-a convins pe români să țină televizioarele deschise pe PRO Tv marți seară, 27 februarie. Serialul a bătut reality show-ul Exatlon, cu care Kanal D conduce de ceva vreme în topul audiențelor.

Mimi Bărnescu, scenaristul serialului de la PRO Tv, a revenit cu noroc în familia Las Fierbinți. după o pauză de un an și jumătate, Mimi Brănescu scrie din nou scenariile pentru unul dintre cele mai iubite seriale de comedie de la noi.

Marți a debutat sezonul 13 din Las Fierbinți, iar audiențele l-au situat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor, în condițiile în care a concurat cu surpriza ultimelor săptămâni, Exatlon.

Serialul Las Fierbinți a avut în fiecare minut o medie de aproape 2,5 milioane de telespectatori, conform Pagina de Media. A fost lider pe interval, peste Kanal D, care era al doilea, cu o medie de 2,2 milioane de privitori, media. Antena 1 a fost la distanță de primele două, cu o medie de puțin peste un milion de telespectatori. Serialul a condus la toate cele trei niveluri la care se măsoară audiența emisiunilor de televiziune, național, urban și comercial.

Mai multe