A început operaţia Elenei Cârstea
UPDATE Operaţia Elenei Cârstea (47 de ani) a început cu întârziere, la ora 21.45 (ora României), a declarat Doina Stoian, prietena artistei, pentru "Click!". Medicul cântăreţei a fost solicitat de urgenţă în cazul unei alte intervenţii chirurgicale, aşa că operaţia de îndepărtare a anevrismuluicerebral al Elenei Cârstea a fost amânată, a spus Doina Stoian, aflată la clinica din Florida. Operaţia durează în jur de trei ore, a menţionataceasta.
Operaţia pe creier a cântăreţei Elena Cârstea, care suferă de un anevrism cerebral, fusese programată iniţial la ora 18.00 (ora României), într-o clinică din Florida (SUA), transmite Mediafax.
Operaţia, ale cărei costuri se ridică la 100.000 de euro, a tot fost amânată de medici de mau multe ori din cauza afecţiunilor glandei tiroide pe care le are cunoscuta interpretă.
Mesajele pe care le-a primit din ţară au reuşit să-i ţină mereu moralul ridicat. Până săptămâna trecută, artista primise aproape 5 mii de dolari suport financiar de la prieteni şi români cu suflet.
Elena Cârstea, în vârstă de 47 de ani, stabilită de trei ani în Statele Unite, s-a căsătorit în 2006 cu un avocat de origine americană. Ea are două fetiţe înfiate, Sanda şi Adriana.
Ce este un anevrism
Anevrismul cerebral este o afecţiune cerebro-vasculară care se manifestă prin apariţia unor dilataţii anormale cauzate de slăbiciunea peretelui arterial. În majoritatea cazurilor, anevrismul cerebral este asimptomatic şi trece neobservat, dar există cazuri rare în care se rupe şi provoacă hemoragii, aceasta fiind cauza unui accident vascular cerebral.