A murit Angela Ciochină. Cum şi-a petrecut solista ultimele zile din viaţă şi ce dorinţe avea EXCLUSIV
Doliu în showbizul românesc, după ce marţi dimineaţă, solista Angela Ciochină a fost găsită moartă în casa unde locuia din cartierul bucureştean Colentina. Femeia a fost găsită de persoana care se ocupa de curăţenia locuinţei artistei.
Angela Ciochină ne-a părăsit marţi dimineaţă. Ziua de 7 iulie este una neagră pentru muzica românească. La vârsta de 60 de ani, Angela Ciochină nu a mai avut puterea să lupte cu ciroza hepatică cu care fusese diagnosticată în 2009. Medicii s-au străduit să-i găsească leacul şi singura alinare a femeii a fost compoziţia. S-a dedicat acesteia în speranţa ca va reveni pe scenă cândva.
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a fost solicitat, marţi, în jurul orei 11.40, la locuinţa artistei, medicii constatând când au ajuns decesul acesteia. Potrivit primelor estimări, cântăreaţa ar fi murit în jurul orei 7 dimineaţa. Apelul la 112 a fost făcut de menajera artistei. Surse medicale au declarat pentru Mediafax că Angela Ciochină avea afecţiuni hepatice şi i se făcuse rău luni seară, dar nu a vrut să cheme atunci ambulanţa.
A murit Angela Ciochină: Ultimele gânduri şi dorinţe ale solistei
Reporterul Click! Gheorghe Chelu, cel care a ţinut legătura cu artista, a vorbit zilele trecute cu aceasta. Era deja un obicei ca cei doi să se întâlnească de Paşte şi de Crăciun şi au pus la punct detaliile unei noi revederi, una care din păcate va avea loc la priveghiul cântăreţei. "Mă descurc destul de greu, am două doamne care mă ajută. Ele îmi fac mâncare şi ele fac curat. Eu compun toată ziua, vreau să revin pe scenă şi vorbesc cu fanii pe Facebook. Chiar dacă este foarte greu, ei îmi dau putere şi sper să reuşeşc să înving boala", povestea Angela Ciochină într-o conversaţie purtată în urmă cu doar câteva zile cu reporterul Click!.
Angela Ciochină - De-ai fi tu salcie la mal
La începutul lui 2015, Angela vorbea cu reporterii Click! şi ne povestea cât de greu se descurcă. "Şi anul acesta (sfârşitul lui 2014 n.r) am stat în pat, de Sărbători. Nu pot merge, mai vin prietenii pe la mine. Am o pensie mică, de câteva sute de lei, încerc să mi-o drămuiesc”, povestea vedeta. Angela Ciochină nu îşi pierduse speranţa că, într-o bună zi, va reveni în show-biz: ”Aş vrea să cânt în continuare, compun, sper să găsesc un moment în care să pot înregistra, într-un studio muzical. De Revelion m-au vizitat nişte prieteni care nu m-au uitat şi care îmi bat la uşă, în zile importante. Trăiesc mai mult din drepturile de autor, căci pensia e mică”, mai spunea Angela.
Angela Ciochină a fost fată de preot și a absolvit conservatorul “Ciprian Porumbescu” din București (1974-78) fiind colegă de generație cu regretata Mihaela Runceanu. Cântăreaţa s-a născut în comuna Urecheni (judeţul Neamţ) şi a lansat şlagărele “Odată cu cîntecul”, “Am vrut” şi “Salcâmul de pe strada mea”.