A născut de doar o lună, dar uite ce bine arată Crina Semciuc
Una dintre cele mai apreciate actrițe din tânăra generație, Crina Semciuc (30 de ani), a devenit mamă de băiat acum o lună. Nu a făcut tam-tam pe acest subiect, ci a preferat să păstreze acest detaliu din viața ei doar pentru cei apropiați. Și-a revenit rapid după ce i-a dat naștere lui Radu, care luni, 12 septembrie, a împlinit o lună.
Această zi specială din viața Crinei a coincis cu cea a premierei celui mai nou film al său, "Selfie69", pentru care a filmat însărcinată. Actrița și-a făcut apariția la Cinema Pro, acolo unde a avut loc premiera, cu jumătate de oră mai devreme decât ora de începere și a avut timp să dea o fugă să mănânce alături de una dintre celelalte protagoniste, Flavia Hojda.
Crina s-a îmbrăcat lejer, dar silueta adolescentină a fost lesne de întrezărit, chiar dacă a născut acum o lună.
Unul dintre actorii din "Selfie69", Vlad Logigan, și-a serbat ziua de naștere pe covorul roșu de la premieră. Actorul a împlinit 33 de ani.