"A sărit cu un cuţit la mine!" Roxana Vaşniuc s-a confesat, îngrozită, unei prietene

16 iunie 2016 14:04   Vedete românești
Ultima actualizare:

Roxana Vaşniuc a trăit o relaţie periculoasă cu bărbatul căruia i-a dăruit o fetiţă. Fosta prezentatoare tv a fost nevoită să-şi facă bagajele după ce Ionuţ a ameninţat-o cu un cuţit. Deşi la momentul respectiv tânărul a susţinut că a făcut doar o glumă, vedeta s-a speriat teribil şi i-a povestit toată păţania unei apropiate şi a alertat şi poliţia.

Viaţa Roxanei Vaşniuc a devenit un calvar nu de azi sau de ieri, ci din momentul în care a rămas însărcinată. Fosta prezentatoare tv şi fostul ei iubit Ionuţ s-au certat continuu pe toată durata relaţiei lor. În loc să se bucure de faptul că au devenit părinţi, pe ei copilul i-a îndepărtat, până când s-au separat. Roxana Vaşniuc s-a plâns unor prietene şi le-a mărturisit că fostul ei iubit, care acum face turul televiziunilor, acuzând-o pe vedetă cu nu-l lasă să-şi vadă fetiţa, a început să se poarte urât cu ea fix de când a aflat că ea poartă în pântece un copil.

"Probabil că era foarte sigur că ea, fiind gravidă, nu avea cum să-l mai păsărească, dar Roxana a ales cu riscul de a fi mamă singură, să trăiască departe de el. Ionuţ era implicat în altă relaţie când Roxana era însărcinată în cinci luni. El îşi trimitea mesaje cu altă femeie fără să-i pese", a povestit o apropiată a Roxanei. Aceste acuzaţii au fost confirmate şi de Alina Radi la un post tv. Lucrurile au degenerat între cei doi în ultima vreme şi Roxana şi-a acuzat fostul iubit de violenţă. Această practică a bărbatului se pare că era mai degrabă un obicei. "Când se certau Ionuţ devenea agresiv. Roxana s-a speriat foarte tare şi a sunat la 112. Prin toamna trecută, în timpul unei alte discuţii, în care el îi cerea să se mute de la el. Ionuţ s-a dus în bucătărie şi a luat un cuţit cu care a sărit la ea. Când a văzut că s-a speriat, el a spus, în glumă, că «doar nu credea că o să o omoare»", a povestit aceeaşi sursă pentru Click!

Ionuţ şi-a bătut un fost coleg de şoală cu o bâtă

Fostul iubit al Roxanei nu a dat dovadă de violenţă doar faţă de vedeta tv, ci şi de un fost coleg. Au început iniţial cearta pe reţelele de socializare, apoi fostul iubit al Roxanei l-a invitat la el în faţa blocului, unde a început scandalul. "L-a aşteptat cu o bâtă şi l-a pocnit direct în cap. L-a umplut de sânge. Ca să scape de procese, i-a dat băiatului, 1000 de euro, iar el şi-a anulat plângerea", a povestit o sursă din anturajul victimei.

Ionuţ are şi alte bube. Nu doar că este violent, ci este şi certat cu legea. El a fost arestat în Spania, după ce a fost prins la furat în câteva magazine de haine. "Roxana a aflat chiar de la el povestea cu arestul. Ea voia să meargă la barcelona, iar el se temea că nu poate să intre în Spania din cauză că poliţiştii l-au avut în vizor", au mai spus surse din preajma celor doi foşti iubiţi pentru Click!

În aceste zile, Roxana Vaşniuc şi Ionuţ sunt în mijlocul unui scandal de proporţii. Tânărul o acuză pe fosta prezentatoare că nu l-a lăsat să-şi vadă fetiţa şi că vedeta avea pretenţii financiare extravagante în timpul relaţiei cu el.   

Mai multe