Accidentul care i-a dat frisoane lui Adi Despot: "Este coșmarul oricărui chitarist"

9 septembrie 2017 9:36   Vedete românești
Ultima actualizare:

Un eveniment nefericit produs în 2014 putea să îi încheie prematur cariera lui Adi Despot, noul jurat de la Vocea României. Din cauza unui accident la schi întâmplat pe 6 ianuarie 2014 era cât ce pe să-și piardă parțial mobilitatea mâinii drepte.

La acea vreme, Adi Despot a suferit o fractură la mâna dreaptă și a fost trimis de medicii bulgari în România, unde a suferit o intervenție chirurgicală. Artistul a trebuit, apoi, să-și anuleze toate concertele. S-a recuperat după aproape un an de zile. 

“Paradoxal, nu era foarte multă zăpadă în perioada aceea a anului. Sunt multe pietre, în schimb. Am avut ghinionul să mă întâlnesc pe pârtie cu o piatră.

Din ce mi-au explicat doctorii, riscul era pierderea parțială a mobilității mâinii drepte. Ăsta e coșmarul oricărui chitarist”, declara la acea vreme Adrian Despot.

Mai multe