Actrița Tania Popa, cerută în căsătorie când nu mai credea în dragoste
Colega lui Busu din emisiunea „România, jos pălăria” trăieşte o poveste de dragoste ca în filme. Actriţa Tania Popa l-a întâlnit pe bărbatul care avea să-i devină soţ într-un club. A fost dragoste la prima vedere, iar povestea lor bate filmul.
Actriţa Tania Popa (44 de ani), pe care o veţi vedea în emisiunea „România, jos pălăria”, prezentată de Florin Busuioc, dar şi la „Ferma Vedetelor”, trăieşte o poveste de dragoste cu Veaceslav Damian, cu care s-a întâlnit într-un moment când nu prea mai credea în minuni, în dragoste, în începuturi.
Tania și Veaceslav s-au cunoscut în urmă cu cinci ani, într-un club rusesc, unde se duseseră cu prietenii. O vreme s-au tot întâlnit în acelaşi club, până când tânărul i-a spus că o place şi că o vrea pentru el, pentru totdeauna. A cerut-o în căsătorie, iar Tania i-a acceptat cererea fără să se gândească prea mult.
Cununia a avut loc două săptămâni mai târziu, la Oficiul Stării Civile al sectorului 5, doar în prezenţa câtorva prieteni. Printre aceștia s-au aflat Mihai Mărgineanu şi soţia lui, Andreea, în calitate de martori. Nici nu s-au dezmeticit bine după cununie, că Tania a rămas însărcinată.
O poveste superbă, pe care niciunul dintre protagoniști n-o mai credea posibilă, și Tania Popa, și Veaceslav Damian având deja la activ câte o căsnicie eșuată. Cei doi locuiesc împreună cu fiul lor, dar și cu fiica Taniei din prima căsătorie într-un apartament din București, însă muncesc de zor la ”casa visurilor”, pe care o construiesc la Măgura, în apropiere de Târgoviște.