ACUM LIVE Ioana Maria Moldovan găteşte de Sf. Nicolae la Click! Poftă bună!
Sâmbătă, 6 decembrie, începând cu ora 11.20, ai întâlnire, la Prima TV, cu gustoasa emisiune "Click! Poftă bună!“. Invitata Dianei Bart este Ioana Maria Moldovan, cea care, în fiecare duminică, ne aduce ştirile altfel, la Times New Roman TV.
"După experienţa de la «Cireasa de pe tort» am prins curaj şi am acceptat şi invitaţia colegei mele, Diana Bart. Am gătit tartă cu ciocolată şi nuci şi am povestit ca-ntre fete”, spune Ioana, despre experienţa din bucătăria emisiunii "Click! Poftă bună!”.
Chiar dacă prepararea desertului a fost una cu emoţii, pentru că aluatul nu a fost uşor de "îmblânzit”, cele două vedete Prima TV au reuşit să-şi ducă misiunea la bun sfârşit şi să se bucure de rezultat. "Am mâncat cu mare poftă şi cu greu m-am oprit. Nu am ţinut niciodată vreo dietă. Mănânc ca o ardeleancă adevărată, iar de la dulciuri nu mă pot abţine“, a declarat Ioana.
Tot în ediţia din 6 decembrie, Chef Andrei ne introduce în tainele bucătăriei olteneşti. Cum se prepară delicioasa ciorbă de praz şi cât de aromat este sosul din rasolul alb de vită cu vinete, aflaţi sâmbătă, începând cu ora 11.20, numai la Prima TV şi pe click.ro.