Adda, detalii emoţionante din copilăria sa
Povestea din spatele celebrităţilor continuă în această seară, la Constantin 60’ de la Prima TV.
Invitata lui Alexandru Constantin este cântăreaţa Adda. Cunoscută încă de la 15 ani pentru piesele ei, a devenit cu adevărat celebră după lansarea hit-ului „Nu plânge, Ana”, o reinterpretare a doinei semnate de Ioan Bocşa. Adda a vorbit pentru prima dată despre familie, părinţi, copilărie, şcoală şi începutul ei în muzică. Discuţia a atins subiecte sensibile, iar emoţiile au fost foarte mari pentru Adda. „De mică mi-am dorit să fac muzică şi am crezut în visele mele. Această piesă, sincer, nu mă aşteptam să aibă un asemenea impact. Tata a zis că e prima piesă de la care i s-a făcut pielea de găină”, a declarat artista. Tot în seara aceasta, în cadrul emisiunii care începe la ora 22.30, aveţi ocazia să vedeţi cum arăta Adda la vârsta de un an.