Adda și soțul ei ei, vacanță de coșmar cu chef Scărlătescu. La un pas de tragedie, în Grecia: “Ne izbeam de pereți, era apocalipsa”
Vacanță de coșmar pentru Adda și soțul ei, Cătălin Rizea! Plecați în Grecia împreună cu chef Cătălin Scărlatescu, cei doi au trăit cea mai înfricoșătoare experiență a vieții lor. Au fost la un pas de tragedie după ce o furtună i-a prins în timpul unei croaziere pe mare.
Solista a tras spaima vieții ei și a crezut, la un moment dat, că nu se va mai întoarce vie acasă. “Aseară am ancorat într-un golf drăguț, după un drum puțin agitat pe mare. La câteva minute după ce ne-am pus să mâncăm, marea a început să se agite rău și să bată tare vântul. Cel mai safe a fost să plecăm de acolo, pentru că nu e bine să rămâi ancorat între stânci când vremea nu e ok. Așa că am plecat. Ne aștepta un drum de 4 ore (teoretic). Dar a durat de la 11:30 până la 6:30 dimineața. Am avut parte de cea mai înfricoșătoare experiență din viața noastră: furtună pe mare. Pentru cunoscători - 35 de noduri vânt frontal, timp de 7 ore și valuri de 2/3 m. Barca trosnea din toate încheieturile, ne izbeam de pereți, nu puteam merge normal pentru că ajungeam pe jos, zici că băusem tot alcoolul din lume. Imaginați-vă cele mai urâte serpentine plus cele mai urâte turbulențe și înmulțiți totul cu 10000. A început să intre apa prin hublourile securizate, puntea era inundată. La fel si spatele. Barca de salvare era în moarte clinică.
"Scărlătescu râdea și dansa, pentru că el a trăit lucruri mai rele pe mare"
"Unii dintre noi au scăpat de toate mâncarea bună din stomac, alții (printre care și eu) stăteau cu punga în mână. Eu evident că am plâns și mi-am spus toate rugăciunile. Mi-am amintit de toți sfinții, arhanghelii, frații și verișorii lor. Inclusiv de gașca lor de prieteni. Colac peste pupază, s-a defectat din cauza vremii dispozitivul care ne arăta direcția. Iar skipperul nostru, Cristi, a fost nevoit să se uite pe telefon pe gps ca să vadă pe unde să mergem pentru că trebuia să virăm la dreapta spre continent și urma o insulă mică pe care trebuia să o ocolim. A început să sune stația. Auzeam ruși care spuneam SOS. Efectiv era apocalipsa. Skiperul nostru a fost erou, jur! Era ud din cap până în picioare și venea mereu să îmi pună mâna rece pe frunte și să mă liniștească pentru că eram cea mai panicată de acolo. Cătă era săracu cu capul în pungă. Eu mă rugam cu punga în mână. Scărlătescu râdea și dansa, pentru că el a trăit lucruri mai rele pe mare. Însă pentru noi a fost botezul! O vacanță cu de toate! N-o s-o uităm”, a povestit Adda coșmarul trăit pe pagina ei de Instagram.