Adela Popescu, în vizită la medic! Cum arată vedeta însărcinată în 7 luni

6 octombrie 2018 17:21   Vedete românești
Ultima actualizare:

Adela Popescu mai are puțin și devine mămică pentru a doua oară, iar pentru a se asigura că sarcina decurge normal și nu există complicații, vedeta face vizite dese la medic. Prezentatoarea emisiunii „Vorbește lumea” este însărcinată în 7 luni și, cum momentul când va naște se apropie, aceasta a anunțat că a mers la medic pentru a vedea „ce mai face” bebelușul său.

Adela Popescu urmează să mai aducă pe lume încă un băiețel, partenerul perfect de joacă pentru Alexandru, care abia își așteaptă acasă „flațiolu”, așa cum cel mic îl alintă deja pe viitorul membru al familiei. Soțul Adelei, Radu Vâlcan, așteaptă și el cu nerăbdare momentul și și-a aranjat programul de lucru în așa fel încât să-i fie cât mai mult alături iubitei sale pe perioada sarcinii, dar și atunci când băiețelul lor va veni pe lume.

Prezentatoarea TV a anunțat că este însărcinată cu cel de-al doilea copil în cadrul emisiunii pe care o moderează alături de Cove. „Dragii mei, de ceva vreme încerc să îmi găsesc curaj. Ce încerc eu să spun este foarte important. Sunt însărcinată. E băiețel. N-am avut pofte, nu mi-a fost rău. Trei luni am ținut secret, n-au știu decât mamele noastre”, spunea vedeta la momentul respectiv.

Adela Popescu a mers la un control pentru monitorizarea sarcinii 

În prezent sarcina este una destul de avansată, momentul când îl va aduce pe cel mic pe lume apropiindu-se cu pași repezi. Pentru a se asigura că totul este în regulă cu micuțul, Adela a făcut o vizită în cabinetului medicului care îi supraveghează sarcina. Vedeta a publicat ulterior, pe rețelele de socializare, și o imagine cu burtica de gravidă, care deja nu mai poate fi camuflată de nicio ținută vestimentară. Soția lui Radu Vâlcan pare foarte mândră de burtica sa, iar prietenii ei virtuali i-au urat vedetei Pro TV sarcină ușoară în continuare și naștere fără probleme. „În vizită, să vedem ce mai face, ce mai zice”, a scris Adela Popescu, pe contul personal de Instagram. 

Mai multe