Adela Popescu îşi pansează rănile de pe sâni cu frunze de varză
A născut pe 11 iunie, pe cale naturală, un băieţel perfect sănătos, pe care îl va boteza Alexandru, iar primele două săptămâni petrecute cu bebeluşul acasă au fost de vis pentru Adela Popescu (29 de ani).
Şi de vis, dar şi cu mici probleme, inerente pentru o proaspătă mămică. Cu mult umor, Adela a povestit pe blog, prin prisma copilaşului ei, cum e viaţa în trei şi cum depăşesc problemele care se ivesc. Se pare că pentru rănile de la sâni (ragade), apărute în urma alăptării, Adela a apelat la leacuri băbeşti, şi anume la foile de varză, despre care se ştie că au proprietăţi cicatrizante.
“Mie îmi dă mami păpică de la sân. Am tot auzit cum îi spunea lui mamaie că o doare rău, nu ştiu la ce se referea, căci eu sunt foarte mulţumit. A, să vă spun un secret. Ştiţi cum a apărut într-o seară mami direct în faţa ochilor mei? Cu o bustieră şi, sub ea, cu foi de varză! Doamne, era aşa de amuzantă! Tati a zis că eu sigur sunt lacto-vegetarian. Gluma nu am prins-o, dar imaginea a fost nepreţuită”, scrie Adela pe blogul ei, fără să uite să-l menţioneze şi pe soţul ei, Radu Vâlcan. “Tati a stricat patru pamperşi până a reuşit cât de cât să îmi fixeze unul”.