Adela Popescu, luată în colimator de "fani". Au criticat-o pentru naturalețe

12 iulie 2016 21:57   Vedete românești
Ultima actualizare:

Adela Popescu este cea mai fericită și liniștită de când a devenit mămică, în urmă cu o lună, când l-a adus pe lume pe micuțul Alexandru. Își petrece tot timpul cu băiețelul ei și al lui Radu Vâlcan, iar momentele în familie sunt o binecuvântare.

Dar cum norii de furtună apar chiar și pe cel mai senin cer, așa și în viața Adelei. Actrița a publicat o imagine emoționantă, în care își ține puiul strâns la piept. Pe chip nu poartă urmă de machiaj, dar tocmai acest detaliu i-a nemulțumit pe unii dintre cei de pe pagina ei de Facebook.

"Mai îngrijește-te și tu că parcă ai 90 de ani! Hai, mai lăsați-mă că și înainte să nască parcă era muma pădurii la emisiune... cu părul ala de baba cloanța în cap și hainele stil gavroche. Și ăla (Radu Vâlcan n.r.) numai cu ispite în emisiuni, cum naiba să nu calci pe bec în stilul ăsta", i-a scris cineva în dreptul fotografiei.

Adela nu s-a simțit jignită sau a vrut să fie diplomată, căci nu a lăsat totul fără răspuns și a vrut să aplaneze conflictul care pornise între admiratorii ei: "Dragile mele, fotografia aceasta nu a fost făcută pentru a fi postată. Pur și simplu Radu a surprins un moment de dragoste între mine și copilul meu. Îmi pare rău că dincolo de emoția pe care eu și Radu o simțim astăzi, unii dintre voi ați fost atenți la lipsa fondului de ten. Îmi pare rău că nu aveam ochii deschiși. Poate ați fi văzut câtă fericire se găsește acolo..."

Mai multe