Adela Popescu meșterește de zor pentru fiul ei

31 mai 2016 19:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

Deși a intrat în concediu prenatal pentru că-l așteaptă pe bebe în orice moment și a renunțat la a mai prezenta emisiunea "Vorbește lumea", Adela Popescu se menține ocupată. Însărcinată în nouă luni, actrița meșterește de zor în așteptarea băiețelului ei și al lui Radu Vâlcan.

Pentru că vrea ca micuțul ei să vină pe lume într-o cameră de poveste și să-i simtă amprenta mămicii chiar de la prima intrare în casă, Adela s-a pus pe decorat și creat obiecte de suflet pentru puiul ei.

Emsiunea de la PRO TV nu-i mai ocupă toată ziua, așa că actrița a găsit timp și pentru meșterit. S-a așezat comod pe o pătură chiar în curtea casei sale, s-a apucat de realizat fluturasi și i-a întins frumos pe sfoară. "Astăzi m-am apucat de manufacturat decorațiuni pentru camera lui. Nu știu ce-o ieși, dar măcar știu că m-am străduit", a scris soția lui Rdau Vâlcan pe Facebook, unde a și publicat o fotografie cu dovada noilor sale activități.

Mai multe