Adela Popescu şi-a arătat burtica de gravidă, la tv

8 februarie 2016 17:16   Vedete românești
Ultima actualizare:

Adela Popescu (29 de ani) şi Radu Vâlcan (39 de ani) trec prin cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor. La finalul anului trecut, vedeta a făcut marele anunţ că va deveni mămică.

Adela Popescu şi Radu Vâlcan vor deveni părinţi pentru prima oară. Actriţa a povestit, anul trecut, pe blogul său cum şi-a anunţat familia şi prietenii de Crăciun că vor avea un bebeluş. Artista a trecut de primul trimestru de sarcină, iar burtica i s-a rotunjit considerabil. Dacă până acum, Adela îmbrăca numai ţinute largi, care să îi ascundă sarcina avansată, luni (8 februarie), fix de ziua de naştere a soţului ei, Radu Vâlcan, aceasta a purtat o rochiţă neagră, mulată pe corp, în emisiunea ''Vorbeşte lumea'', de la Pro Tv. Astfel, s-a putut observa că viitoarea mămică a luat proporţii, iar sarcina decurge normal, după cum a spus chiar frumoasa vedetă.

"Este pentru prima oară când îmi arăt burtica, că până acum mi-am luat cămăşuţe, mi-am luat pantalonaşi, rochiţe largi. Aoleu, ce emoţii am, e prima oară când bebeluşul apare la televizor. Să ştii că a mişcat chiar de curând şi sunt foarte fericită, e un sentiment unic, şi am vrut pentru prima oară să anunţ aici că totul e bine!", a scris Adela Popescu, în dreptul imaginilor.

Mai multe