Adela Popescu şi Laura Cosoi și-au îmbrăcat soții la fel

27 septembrie 2017 17:12   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cele două bune prietene s-au aranjat, s-au coafat, și-au pus haine negre și au ieșit marți seara în oraș, la un eveniment organizat de chef FOA, fostul jurat de la „MasterChef”. Culmea, nu doar Adela Popescu și Laura Cosoi s-au îmbrăcat la fel, ci și soții lor, Radu Vâlcan și Cosmin Curticăpean.

Îmbrăcate amândouă în negru, de parcă s-au vorbit înainte, şi însoţite de partenerii lor, Radu Vâlcan (40 de ani) şi Cosmin Curticăpean (40 de ani), Adela Popescu (30 de ani) şi Laura Cosoi (35 de ani) au acceptat invitaţia lui Chef FOA (38 de ani) de a găti alături de el, în faţa mai multor curioşi, într-un club select din Capitală. Dacă Laura Cosoi a scris deja o carte şi are un blog despre preparate culinare, Adela a vrut să mai prindă câteva taine din bucătărie şi a stat cu ochii, dar şi cu telefonul, pe ce făcea Chef Foa la un banc de lucru.

După ce au amestecat mai multe ingrediente şi au realizat câteva preparate, toată lumea a aşteptat celebrul tort Pavlova, din bezea, nelipsit la petrecerile de fiţe. L-au realizat împreună, l-au montat, apoi l-au “sacrificat” cât ai zice pește. „Este desertul nostru preferat, l-am avut şi la nunta mea cu Radu”, ne-a povestit, voioasă, Adela Popescu. Cât despre FOA, acesta ne-a spus că este gata să se întoarcă la TV cu noi proiecte. „O să vedeţi ce se întâmplă în viitor, mă veţi vedea mai des”, ne-a spus el, cu subînțeles, alimentând zvonurile care spun că s-ar întoarce la “MasterChef”. FOA, pe numele lui din bulletin Florin Scripcă, ne-a vorbit și despre noul lui proiect. „<7Minutes> s-a născut acum 3 ani, din dorinţa oamenilor de a avea soluţii de mâncare când nu au timp. Faci mâncare repede şi este foarte bună. Eu lucrez cu fraţii mei de pe vremea <The Flavours>, când fimam pentru Prima TV”, ne-a povestit FOA, care îşi invită fanii să îi deguste preparatele-minune. Acestea se găsesc într-un lanț de hipermarketuri, cu care bucătarul colaborează de ceva timp. 

Mai multe