Adelina Pestrițu, scandal cu fanii. "Nu faci decât să jignești!"

7 decembrie 2016 17:18   Vedete românești
Ultima actualizare:

Adelina Pestrițu (29 de ani) trece printr-o perioadă complicată, după ce la începutul anului a plecat de la Kanal D, iar recent a anunțat că s-a despărțit de Speak, după doi ani de relație. Colac peste pupăză, relația cu fanii a început să scârțâie.

Adelina Pestrițu postează des fotografii personale pe conturile de socializare, pentru a păstra o legătură cât mai apropiată cu prietenii săi virtuali. Într-una dintre cele mai recente fotografii postate pe Facebook, vedeta apărea îmbrăcată într-o haină de blană, cu un top negru care îi punea în evidență abdomenul perfect.

Admiratorii Adelinei Pestrițu au lăudat-o imediat, însă câțiva i-au criticat ținuta. "Nu îţi stă bine cu atâtea inele şi nici cu bronzul închis", "Te supără când lumea îți spune că ești urâtă, dar ăsta e adevărul. Nu faci decât să jignești. Cum accepți comentariile frumoase, acceptă-le și pe alea urâte", i-au transmis fanii.

Răspunsul Adelinei nu a întârziat prea mult. "Am cerut părerea cuiva despre modul în care mă aranjez? Când o să apelez la așa ceva, da. Pentru asta sunt stiliștii. Lăsați-i să-și facă treabă și mai renunțați la negativismul asta total. Mă tund și mă îmbrac după bunul plac. Dacă nu vă place, nu vă uitați! Ce poate fi mai simplu de atât?!"

Mai multe