Adevăratul motiv pentru care Laurette trebuie să-şi scoată silicoanele! "Nu am avut minte"
S-a dus vremea când Laurette Attindehou (35 de ani) defila mândră cu silicoanele la vedere pe podiumurile de modă. La ce amai recentă prezentare semnată Liza Panait, gazduita pe 23 aprilie, la Palatul Bragadiru, mulatra nu a mai defilat în ţinute foarte transparente, aşa cum ne obişnuise până acum. Mai mult, Laurette a fost îmbrăcată până în gât, încercând să-şi ascundă sânii.
Motivul este legat şi de problemele medicale grave pe care Laurette le are la sâni, ea fiind sfătuită de medic să-şi scoată de urgenţă silicoanele. ”Am fost la doctor, pentru că aveam dureri mari, mai ales la sânul drept. Silicoanele cred că au expirat, sunt vechi. Dacă nu le scot de urgenţă există riscul unor complicaţii foarte grave. Plus că nu le mai suport”, ne-a declarat mulatra.
Laurette şi-a pus prima oara silicoane la doar 25 de ani şi a suferit apoi mai multe intervenţii la sâni. Acum vrea să scape de tot de implanturi. ”Când mi-am pus silicoane prima dată nu aveam minte deloc. Eu aveam sâni frumoşi, dar aşa era la modă in showbiz. Am tot avut probleme cu implanturile”, ne-a mai spus mulatra.
Laurette va intra la cuţit imediat dupa Paşte. ”Plec la Istanbul, apoi merg la mare să mă distrez cu fetele. Copilul e la mama, aşa că nu-mi fac griji.Când mă intorc, mă duc să mă operez de urgenţă. Am decis ca vreo doi ani să stau făra implanturi, cu sânii mei naturali. Cu sănătatea nu te joci”, ne-a mai spus ea.
Laurette Attindehou a apelat în ultimii nouă ani de trei ori la bisturiu. Prima dată, în 2010, medicul i-a pus silicoane de 410 ml, apoi în 2012, după ce a născut, le-a schimbat cu proteze de 620 ml. În 2016, la a treia operaţie, medicul a considerat ca sunt mai potrivite implanturile de 520 ml.
Laurette: “Mi-a adus ghinion că am fost de atâtea ori mireasă”
Nu doar că nu vrea să-şi mai arate sânii în prezentări, dar Laurette a luat şi decizia de a nu se mai îmbrăca în mireasă la prezentări de modă.” Eu, de la 13 ani, m-am tot îmbrăcat în mireasă. Mi-a adus ghinion. Când să fiu şi eu cu adevărat mireasă, s-a dus totul de râpă, am divorţat repede”, s-a mai plâns mulatra.
Laurette Attindehou s-a căsătorit în februarie 2017, în penitenciarul Jilava, cu omul de afaceri Ciprian Nistor. După nici un an şi jumătate de mariaj, mulatra a anunţat divorţul.
Cireşte şi:
Laurette, la cuțit, din cauza silicoanelor de 1 kg. Uite ce a pățit mulatra!
Vedete care au renunțat la silicoane. De ce s-au săturat de sânii mari