Adevărul despre divorțul dintre What’s Up şi Simina

13 august 2019 21:54   Vedete românești
Ultima actualizare:

Marius Marian Ivancea, alias What’s Up, şi Simina Costea au divorțat după nouă ani de succes, iar Click! îţi spune adevăratele motive ale despărțirii lor.

Marius Marian Ivancea (30 de ani), alias What’s Up, a publicat luni, 12 august, pe reţelele sociale anunțul că el şi Simina Costea (29 de ani) nu mai formează un cuplu. Vestea i-a luat prin surprindere pe admiratorii rapperului.

What’s Up şi Simina s-au separat de la începutul anului

Divorțul lui What’s Up de Simina era ceva așteptat de cei din anturajul cuplului, căci majoritatea colegilor de breaslă ştiau că ei nu mai formează un cuplu şi că ea nu îi mai este nici măcar manager. „Chiar dacă se afişau ca prieteni, What’s Up şi Simina aveau vieţile lor separate cam de jumătate de an. Marius mergea foarte des cu băieţii în oraş, la studioul de înregistrări, la alergat, la bere sau pur şi simplu la concerte. Dacă până mai ieri ea îi era mereu aproape, de ceva timp a schimbat şi managerul”, ne-au spus surse din apropierea cuplului. Acum, What’s Up are acelaşi manager cu Alex Velea, Matteo și Mario Fresh.

What’s Up şi Simina au de împărțit casa și mașina

Este posibil ca problemele între What’s Up şi Simina să fi început de la carieră, căci proiectele au tot întârziat să apară, iar albumul de videoclipuri la care lucrau împreună nu s-a mai concretizat. Un alt zvon este că amândoi şi-ar fi găsit pe altcineva. În plus, Simina s-a cam înstrăinat de prietenii din showbiz şi nu prea a mai vorbit cu ei. What’s Up şi Simina au de împărțit apartamentul şi maşina pe care le-au cumpărat în timpul căsătoriei. Sursele noastre spun că o vreme au locuit ca un cuplu, căci au rămas prieteni, însă au fost nevoiţi să renunţe la acest aranjament. „Chiar dacă s-au despărţit, What’s Up şi Simina sunt încă prieteni. Ne-am obişnuit, când ne întâlnim, să-l întrebăm ce face Simina, iar el să ne spună că e bine, acasă. Nu le place să vorbească despre relaţia lor, mai ales acum”, ne-au mai spus apropiații lor în legătură cu divorțul lui What’s Up de Simina.

Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună

Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții

Citește și:

What's Up și soția lui s-au despărțit: „S-a destrămat ceva ce am clădit nouă ani”

Soția lui What’s UP, despre Exatlon. Spune că nu cearta cu Lili Sandu este motivul plecării artistului

Mai multe