Adevărul despre suferinţa Ralucăi Macovei! Ce spun medicii

10 iunie 2017 11:26   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nu e uşor să te lupţi cu un diagnostic crunt, iar Raluca Macovei (36 de ani) a primit recent o astfel de veste din partea medicilor. Bruneta a aflat că suferă de cancer de col şi a trecut deja prin două intervenţii chirurgicale, fiind internată la o clinică privată Capitală. Singura veste bună în toată această dramă este că vedeta a descoperit totul la timp, în stadiu zero al bolii, astfel că nu va fi nevoită să urmeze un tratament chinuitor cu citostatice.

Raluca Macovei a scăpat ca prin urechile acului de o boală teribilă. Bruneta a aflat întâmplător că ceva nu este în regulă în corpul ei. Deşi nu avea semne evidente, vedeta s-a supus unui control de rutină în urma căruia a aflat că ar fi suspectă de cancer de col uterin. S-a internat şi a fost operată de două ori până acum, dar medicii o asigură că pericolul a trecut. Surse medicale din Capitală au povestit pentru Click! prin ce a trecut tânăra. "Pacienta a suferit două intervenţii chirurgicale. S-au descoperit celule neoplazice (maligne), care au indicat un stadiu zero al bolii. Cu acest rezultat al biopsiei, pacienta nu va urma tratament cu citostatice", ne-au explicat medicii care o îngrijesc pe Raluca.

Pentru stadiul zero al cancerului de col uterin, oncologii susţin că celulele anormale pot fi îndepărtate prin diferite metode, inclusiv prin utilizarea unor lasere pentru “a arde” sau printr-un instrument care să le îndepărteaze prin îngheţ.  

Ca să-i liniştească pe cei care s-au îngrijorat pentru ea după ce în spaţiul public s-a vehiculat că ar avea probleme grave de sănătate, bruneta a publicat şi ea un mesaj pe contul ei de socializare.  

"Vă mulţumesc mult pentru gândurile voastre, dar nu sunt pe moarte. Doamne fereşte şi nici nu sunt într-o stare critică aşa cum aud. Am decis să scriu câteva rânduri aici ca să nu se mai exagereze. Dumnezeu mă iubeşte foarte mult şi mi-a arătat asta mereu, deci nu am cum să fiu rău niciodată şi nu am vreo problemă de sănătate gravă!", a fost mesajul vedetei. 

Mai multe