Adrian Mutu a prezentat-o pe Sandra fetiţelor din mariajul cu Consuelo

19 mai 2016 11:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mutare surpriză a lui Adrian Mutu! Briliantul s-a întors în Republica Dominicană, însă nu pentru a se împăca cu fost nevastă, Consuelo Matos, de care a divorţat în mare secret, ci pentru a o prezenta pe Sandra, actuala lui soţie, celor două fiice ale sale.

Adrian Mutu şi noua lui soţie şi-au ales o nouă destinaţie exotică de vacanţă în care îmbină utilul cu plăcutul. După ce la începutul anului s-au căsătorit pe o plajă din Cuba, Briliantul şi frumoasa lui consoartă au ajuns în Republica Dominicană şi pe lângă peisajele de vis de care sunt înconjuraţi cei doi "porumbei" au şi o companie selectă.

Mutu şi-a luat inima în dinţi şi i-a făcut cunoştinţă Sandrei cu cele două fetiţe ale sale din mariajul cu fosta nevastă, Adriana (9 ani) şi Maya (7 ani). Briliantul a imortalizat momentul când toţi patru iau masa, relaxaţi, la un restaurant select în apropierea portului. "Bucurându-mă de momente speciale cu Adriana, Maya şi Sandra Mutu", au fost cuvintele pe care fotbalistul le-a scris la descrierea fotografiei.

S-a însurat pentru a treia oară  

Fotbalistul Adrian Mutu și-a unit destinele chiar în prima zi a acestui an cu Sandra Bachici, în vârstă de 22 de ani, pe o plajă din Cuba. Mutu i-a făcut o surpriză iubitei sale, cu care avea o relație de aproximativ 10 luni, și, după ce a făcut toate pregătirile pentru ceremonie, a cerut-o de soție pe plajă. Totul s-a desfășurat în prezența perechii care i-a însoțit în vacanța din Cuba, portarul Eduard Stăncioiu și a soției sale. Pentru Mutu aceasta este a treia căsătorie, după cea cu Alexandra Dinu, cu care are un băiat, și cea cu Consuelo Matos, cu care are două fete. Cu Alexandra a stat însurat doi ani, între 2001 și 2003, iar cu Consuelo 10 ani, între 2005 și 2015. Cu prima soţie se pare că nu a rămas în relaţii atât de cordiale, căci după 13 ani ea l-a acţionat în instanţă. Actriţa a depus la Judecătoria Sectorului 1, la sfârşitul lunii februarie, o cerere pentru executarea silită a fostului ei soţ, Adrian Mutu. Şi, în numai câteva zile, magistraţii au şi luat o decizie. I-au dat dreptate Alexandrei Dinu, lăsându-l pe Adrian Mutu fără nici o cale de atac.

Mai multe