Adrian Naidin: “Am fost ameninţat de trei bărbați să nu dau Poliţia în judecată”

31 ianuarie 2018 14:36   Vedete românești
Ultima actualizare:

Muzicianul Adrian Naidin (44 de ani) încă mai are de tras după incidentul din 28 septembrie 2016, când, în miez de noapte, s-a trezit cu mascații peste el. De teamă, s-a aruncat de la etajul 1, iar în cădere, artistul și-a fracturat mâna dreaptă. A trecut printr-o operație complicată, dar tot nu și-a revenit complet. Artistul ne-a vorbit despre acest episod care și acum îi dă fiori reci pe șira spinării.

Adrian Naidin a susținut recent un recital la localul ”Madame Pogany”, unde a fost îndelung aplaudat de cei prezenți. În spatele zâmbetului afișat, artistul continuă să aibă dureri la mâna dreaptă, pe care și-a fracturat-o când a fost vizitat de mascați. “Acum, mă recuperez, mâna o pot folosi doar în proporție de 30%, va mai dura un an sau doi tratamentul. Din păcate, nu se mişcă decât în sus încheietura, iar din această cauză mi-am schimbat tehnica de cântat la violoncel, cânt cu mana dreaptă pe instrument. Mi-am rupt mâna când au intrat mascaţii peste mine și am căzut de la şase metri. Nu mai are mobilitatea  pe care o aveam. M-am şi îngrăşat de atunci, eram mai slab cu 10 kilograme. Am pus pe mine pentru că stătam la pat şi mâncam. O să fac o cură la un moment dat”, ne-a povestit muzicianul.

Naidin intenționează să-și caute dreptatea în justiție. “Nu e târziu să-i dau în judecată, deşi mulţi au zis că aș pierde timpul. Resimt şi acum suferinţa pe care mi-au adus-o, mai ales că mi-a fost foarte greu. Cu ocazia asta am pierdut nu numai concerte, timp de trei luni nu-mi am mai mişcat mâna. N-am studiat trei luni și jumătate, eram ca un începător. Osul s-a reparat şi trebuie să fac recuperări iar pentru acesta îi voi da în judecată, deși am fost ameninţat. Au intrat trei bărbați în curtea mea, mi-au zis să fiu băiat de gașcă, să nu dau în judecată Poliția, să stau potolit. Să fiu de comitet. Ceea ce nu o să fiu”.

El ne-a vorbit și despre medicul care l-a operat. ”Am mai avut concerte dar cu vocea, nu aveam voie să forţez mâna. Am avut o cădere, am avut senzaţia că nu mai pot cânta vreodată. Medicii români nu-mi dădeau şanse. Când e vremea rea resimt durere. Am fost operat de doctorul Szabo Zsolt, care a venit din Ungaria special să mă opereze la o clinică din Bucureşti, el fiind din Budapesta. Am avut o mare şansă datorită lui”, ne-a povestit Adrian Naidin.

Mai multe