Adrian Păduraru din "Declarație de dragoste" împlinește 60 de ani: "La filmări, eu și Teodora era să ne batem, erau orgolii mari!"
Îndrăgitul actor Adrian Păduraru, care a dat lovitura, în urmă cu 35 de ani, cu rolul de licean îndrăgostit, în pelicula de succes "Declarație de dragoste", schimbă mâine prefixul. La cei 60 de ani ai săi, artistul nu și-a pierdut șarmul, iar agenda de lucru este plină cu spectacole de teatru și cu filmări. El ne-a povestit, la ceas aniversar, despre viața în izolare, impusă de autorități din cauza pandemiei de coronavirus.
Unul dintre cei mai apreciați actori, Adrian Păduraru, împlinește 60 de ani pe 17 aprilie. Ziua de naștere îl prinde însă pe șarmantul sărbătorit departe de scenă, de fani și de prieteni, fiind în izolare din cauza pandemiei de CoVid 19. Contactat de reporterii Click!, el ne-a declarat: "Vă mulțumesc pentru urările de bine, sunt acasă, cu familia, în izolare. Din păcate, s-au anulat multe proiecte. Îmi aștept prietenii online, ca să vorbim la telefon", ne-a mărturisit artistul, care și-a anulat nu numai spectacolele de teatru, ci și deplasările și filmările pentru pelicula "Sabina", în regia lui John Grooters, din distribuția căreia mai fac parte și alți artiști de calibru, Adrian Titieni și Șerban Pavlu. "Adrian este fericitul posesor al mai multor prieteni de suflet, care i-au pregătit o mare surpriză online, pe care o va află chiar în ziua în care își aniversează cei 60 de ani. Prietenii lui sunt departe însă se gândesc la el", ne-a spus o sursă apropiată actorului.
Cu Teodora Mareș a făcut pace d-abia după 30 de ani
Puțini știu că prietenia dintre Teodora Mareș (57 de ani), interpreta Ioanei din "Declarație de dragoste", și Adrian Păduraru nu a debutat la filmări, ci cu mult mai târziu, conform spuselor lui: ”Eu și Teodora nu ne suportam atunci. Orgoliile vârstei, eram nişte adolescenţi, iar toată lumea credea că suntem împreună. Noi eram la limită, aproape să ne batem, de ce, nu ştiu. Cine ştie ce era în capul nostru, erau orgolii sau concurenţă. Am mai lucrat apoi împreună, când ne-a venit mintea la cap, am mai avut şi alte proiecte, am prezentat şi un spectacol la Teatrul Naţional”, ne-a mai spus actorul la avanpremiera filmului regizat de Tedy Necula, "Coborâm la prima", în urmă cu doi ani, când a avut-o din nou parteneră pe Teodora Mareș.
"Personajele noastre, al meu și al Teodorei, sunt doi soţi care se despart. E o bucurie reîntâlnirea cu Teodora Mareş. Nu a fost nimic între mine şi ea, în timpul filmărilor pentru «Declaraţie de dragoste». Dimpotrivă, acum ne înţelegem, comunicarea e cu mult mai bună decât atunci. Eram nişte puşti, fiecare cu orgoliile lui. Nu era o amiciţie atunci, dar acum e, odată cu trecerea anilor. Când s-au împlinit 30 de ani de la lansarea filmului, am mai fost la câteva evenimente împreună”, ne-a declarat Adrian.
Iar Teodora Mareș a completat: “Vă spun sincer că, în acest răstimp, am refuzat să mai joc alături de el. «Declaraţie de dragoste» a avut un impact atât de mare încât nu am mai vrut să fiu asociată cu personajul de atunci, nici cu el. Drept pentru care am declinat toate ofertele. De data asta am zis că e ok. Cineva s-a gândit la mine, am primit un telefon de la Adrian, care se cunoaşte cu regizorul, și am colaborat din nou”.