Adrian Păduraru nu vrea să-și vadă copilul nici după 10 ani! L-a lăsat de izbeliște
Adrian Păduraru are suflet de piatră. Nici la 10 ani de la naşterea fiului său, Andrei Cristian, pe care îl are cu solista Silvia Lungeanu, actorul nu dă dovadă de sentimente paterne faţă de băieţelul său. Refuză să-i plătească pensie alimentară şi nici măcar nu vrea să-l vadă.
Actorul Adrian Păduraru a împlinit 57 de ani pe 17 aprilie, dar tot nu dă dovadă de responsabilitate. Devenit celebru în anii ‘80, în urma rolului din filmul ”Declaraţie de dragoste”, Adrian Păduraru ignoră complet faptul că are un fiu. Andrei Cristian, care îi seamănă leit, împlineşte în iunie 10 ani, dar nu şi-a văzut tatăl decât în poze. Băieţelul este rodul iubirii dintre actor şi solista Silvia Lungeanu. Cei doi s-au cunoscut la Târgovişte, la Festivalul de romanţe ”Crizantema de aur”, unde Silvia a evoluat de multe ori pe scenă, iar Adrian a prezentat multe dintre ediţiile acestei manifestări culturale cu tradiţie. Însă atunci când actorul a aflat de sarcina Silviei, nu a mai vrut să vorbească cu ea.
În 2007 s-a născut Andrei, iar Adrian Păduraru nu a părut mişcat. Mai târziu, cântăreaţa l-a dat în judecată pentru recunoaşterea paternităţii şi a câştigat procesul în anul 2013. Dar nici atunci actorul nu a lăsat de la el. Şi pentru că nu şi-a ajutat cu nimic fiul, solista l-a dat în judecată şi pentru pensie alimentară. Silvia Lungeanu a câştigat procesul cu tatăl copilului ei în noiembrie 2014, însă nici după sentinţa judecătorilor nu a primit nici un leu pentru fiul lor, actorul susţinând mereu că nu are un venit mare, chiar dacă mulţi ani câştiga bani şi din reclamele la vinuri, dar şi din emisiunile în care apărea la TVR. Aşa se face că Silvia Lungeanu a deschis un nou proces pentru a primi pensia alimentară stabilită de judecători, însă instanţa încă nu a stabilit un termen al noului proces. ”În tot acest timp, Adrian Păduraru nu şi-a văzut fiul decât o dată, în 2012, la premiera unui film în care jucase şi unde mama copilului îl trimisese pe puşti cu o prietenă la acel eveniment. Actorul l-a luat în braţe, neştiind că este fiul său şi când a realizat ce se întâmplă s-a speriat şi, în loc să i se înmoaie inima, toată seara s-a ascuns de puşti. În plus, n-a mai apărut pe scenă la final, alături de ceilalţi colegi care au jucat în pelicula respectivă. Silvia speră ca timpul să arate totuşi că actorul va fi un om bun cu fiul lor, care abia aşteaptă să-şi cunoască tatăl”, ne-a povestit o sursă apropiată artistei. Ea s-a plâns public de actor în anul 2011, într-o emisiune tv, iar de atunci nu a mai vrut să facă vreun comentariu legat de acest subiect. Contactată telefonic, Silvia a refuzat să discute despre acest subiect.
Celebru după un singur rol
Adrian Păduraru şi-a câştigat notorietatea după ce a jucat în filmul ”Declaraţie de dragoste” regizat de Nicolae Corjos. Producţia lansată în 1985 a fost un adevărat “hit” în România, la mare modă printre adolescenţii şi tinerii din acei ani. Actorul a mai jucat şi în alte producţii cinematografice importante, cum ar fit: ”Extemporal la dirigenţie”, regia Nicolae Corjos (1987) şi ”Chiriţa în Iaşi”, regia Mircea Drăgan (1988), dar nici un alt rol nu i-a mai adus o asemenea faimă ca Alexandru din ”Declaraţie de dragoste”. La capitolul iubiri, Adrian Păduraru a fost un mare crai la viaţa lui. A fost căsătorit o singură dată cu actriţa Georgeta Burdujan, cu care are o fată de 26 de ani. Actorul a divorţat de soţia lui în anul 2007, când s-a născut fiul său, Andrei. De notorietate este şi relaţia lui cu fostul prefect al Capitalei, Mioara Mantale.
Şi Laurenţiu Cazan a refuzat să-şi recunoască fiul
Nu doar Adrian Păduraru a refuzat să-şi recunoască fiul, ci şi solistul Laurenţiu Cazan (59 ani). O tânără din Ploieşti, pe nume Claudia Voicilă (34 ani), l-a acuzat pe solist că nu vrea să audă de fiul pe care îl are cu acesta. Aceasta a devenit cunoscută după ce a mărturisit că, în anul 1999, a avut o relaţie cu Laurenţiu Cazan, şi a rămas însărcinată. La scurt timp, ea a adus pe lume un copil, pe nume Laurenţiu Claudiu. Băiatul va împlini anul acesta 18 ani, iar solistul nu s-a îngrijit de el şi nici nu pare să aibă vreun gând în acest sens. El nu s-a sensibilizat nici când Claudia i-a adus fiul la un spectacol.