Adrian Păunescu: "Am vrut să îmi iau viaţa de patru ori"
"Moartea surprinzătoare a Mădălinei nu ar trebui să îndemne pe nimeni la această soluţie. Şi eu am trecut prin momente de cumpănă. Am vrut în patru rânduri să mă sinucid, dar m-au ţinut în viaţă obligaţiile.
Mi-am reaminintit că am copiii şi nu am mai putut să mă despart de lume prin propria mea voinţă", a declarat Adrian Păunescu.
Potrivit acestuia, artiştii români fac parte din categoria "oamenilor de spirit" care sunt într-o situatie foarte grea.
"La artişti parcă este şi mai evidentă prăbuşirea criteriilor, sărăcia, diperarea, pentru că ei sunt de meserie crainici. Ei spun durerile lor şi ale oamenilor", a mai spus poetul, care le-a cerut oamenilor să se abţină de la comentarii în cazul Mădălinei Manole.
Recent, Adrian Păunescu a declarat că are "o inimă dilatată şi probleme cu ficatul" şi a fost tratat în spital.