Adriana Bahmuțeanu, apel disperat către Marcel Ciolacu. Jurnalista vrea să își recupereze copiii după moartea lui Silviu Prigoană: „Vă scriu în numele tuturor părinților”
După ce Silviu Prigoană s-a stins din viață, Adriana Bahmuțeanu a solicitat emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să îi ia pe cei doi copii minori la ea, deoarece domiciliul lor trebuie să fie la mamă. Jurnalista are și o avocată care o ajută în acest sens.
„Domnule Marcel Ciolacu, vă scrie o mamă îndurerată”
Adriana Bahmuțeanu a cerut în mod public eliberarea unei ordonanțe din partea președintelui, prin care instanța să stabilească faptul că ea este singurul reprezentant al copiilor minori care până acum au stat la tatăl lor, Silviu Prigoană.
Fosta prezentatoare TV susține că domiciliul acestora trebuie să fie acum la ea și a depus chiar și plângeri penale. Mai mult, fosta soție a milionarului care s-a stins din viață în urmă cu câteva zile, a făcut un apel către Marcel Ciolacu.
„Stimate domnule Prim Ministru Marcel Ciolacu, vă scrie o mamă îndurerată, cu inima frântă, fiindcă nu-și poate ține în brațe copiii orfani, șocați de moartea subită a tatălui lor, plimbați noaptea prin cimitir într-un ritual macabru și îndoctrinați să mă urască și să stea departe de mine!
Vă scrie o jurnalistă cu experiență de 33 de ani, scârbită de promisiunile deșarte ale politicienilor ce visează autostrăzi suspendate, cai verzi pe pereți, o Românie educată de analfabeți funcționali sau penali ajunși în funcții publice!
Vă scriu în numele celor 500.000 de copii aflați în sărăcie extremă, care se culcă nemâncați sau primesc la cină un colț de pâine cu ceai, dar și în numele celor 2 milioane de copii alienați parental, plimbați de la Ana la Caiafa prin instanțe, înveninați să-și urască proprii părinți și pentru care Statul nu face nimic.
Știu, promisiunile astea de campanie nu fac nici rating la tv, nu aduc nici voturi, la fel cum știu bine că sistemul de protecție al copilului este o instituție pur formală, praf în ochii fraierilor de la UE, unde sunt angajați cei din activul de partid să taie frunză la câini.
Vă scriu în numele milioanelor de copii bătuți, abuzați în propriile familii de părinții toxici, înjurați sau neglijați, vă scriu negru pe alb, tare și apăsat, că e momentul să luați atitudine fiindcă Statul nu face nimic.
„Vă scriu ca să vă rog, să vă implor să luați măsuri urgente”
„Cum ar putea domnule Prim Ministru România să prospere, să fie o oază de stabilitate dacă următoarea generație nu este protejată de către autorități??? Cum am putea crește copii fericiți dacă Statul nu intervine în situațiile de abuz??? Vă scriu în calitate de psiholog care știe că stabilitatea emoțională a unui copil este cheia unei vieți de succes!!!
Va scriu că să vă rog, să vă implor să luați măsuri urgențe atât pentru copiii mei sechestrați într-o casă de niște psihopați care sunt în stare de orice pentru bani, pentru avere, care pot înscena și un accident de mașină că să scape de frații mai mici și să le rămână totul pentru ei, va rog să luați măsuri și pentru sutele de copii aflați în situații asemănătoare, ale căror mame sunt la fel de disperate că și mine!!!
Cine răspunde, domnule Ciolacu, dacă băieților mei li se întâmplă ceva???
Vă scriu în numele tuturor părinților care nu își pot ține copiii în brațe fiindcă legea nu se aplică!!! Căci da, legi avem dar doar pe hârtie!!! Va rog să le puneți în aplicare, stă în puterea dumneavoastră!!!
Cu deosebit respect O mamă disperată”, a scris Adriana Bahmuțeanu pe pagina sa oficială de Facebook.