Adriana Bahmuțeanu, mesaj emoționant pentru fiul ei cel mare
Bucurie mare în familia Adrianei Bahmuțeanu. Maximus, cel mai mare dintre copiii pe care vedeta îi are cu omul de afaceri Silviu Prigoană, împlinește 9 ani luni, 17 octombrie. Vedeta Antena Stars i-a transmis un mesaj emoționant fiului ei pe pagina personală de Facebook.
”Minunea mea de copil împlinește astăzi 9 ani! Te iubesc Maxi, până la ultima galaxie și înapoi și îmi doresc să crești frumos și fericit, în pace și armonie! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit un copil atât de special și inteligent ca tine! Mi-ai dat sens vieții și am înțeles că nimic nu se compară cu dragostea dintre mama și copil! Azi mi-am amintit cum a fost și ce repede au trecut nouă ani, cu bune și cu rele, dar le-am depășit pe toate! La multi ani, copilul meu iubit!”, a scris Adriana Bahmuțeanu.
Silviu Prigoană (52 de ani) și Adriana Bahmuţeanu (42 de ani) au fost căsătoriți de cinci ori, între 2003 și 2015 și au împreună doi copii, Maximus (9 ani) şi Eduard (6 ani). În urma procesului de custodie, copiii au rămas în grija mamei, iar tatăl lor trebuie să-i ia două zile pe săptămână, de la domiciliul mamei lor.