Adriana Bahmuţeanu: «Vreau să-l decad din drepturile părinteşti pe Prigoană»

15 noiembrie 2018 10:46   Vedete românești
Ultima actualizare:

A ajuns la capătut puterinilor! La patru ani de la divorţul de Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu nu reuşeşte să schibe două vorbe cu fostul soţ legate de creşterea şi educaţia copiilor. Supărată că omul de afaceri a târât-o atâta timp prin tribunal, în tot felul de procese, vedeta de televiziune este decisă să deschidă ea o acţiune în instanţă prin care să-i suprime dreptul de a lua decizii în privinţa celor doi băieţi.

Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană continuă telenovela. S-au căsătorit şi au divorţat încât până şi ei probabil că au pierdut cu exactitate numărul. Cei doi foşti soţi s-au separat de patru ani, dar tot nu au îngropat securea războiului. Vedeta tv a povestit la Antena 1 că nu se poate înţelege cu fostul ei soţ asupra niciunei probleme legate de copii, pentru că el refuză să discute.

"Eu cu omul ăsta nu ne-am spus o vorbă în patru ani de când am divorţat. I-am spus că vreau să ne vedem, cu avocaţi sau fără, să vorbim despre cei doi copii şi refuză. Şi la tribunal când ne-am întâlnit eu l-am salutat, iar el mi-a adus injurii. El nu este de acord cu nimic pentru copii. Nu vrea să le dau vreun tratament atunci când au nevoie, să+i înscriu la vreun sport sau la afterschool. Vreau să-l decad din drepturile părinteşti şi am şanse sută la sută să şi reuşesc. Nu mai vreau să se interpună el. Va avea dreptul la relaţii personale cu copiii, dar nu să decidă ce şcoală fac şi ce pastile iau. Le-a făcut plângere tuturor medicilor care au prescris până şi homeopate copiilor. Aşa ceva nu se mai poate", s-a plâns Bahmu la "Xtra Night Show".

Adriana Bahmuţeanu, de la tribunal la IML 

Adriana Bahmuţeanu este programată  joi (14 noiembrie) la Instututul de Medicină Legală, unde o comisie îi va evulua pe cei doi foşti soţi şi pe băieţii lor. 

"Suntem programaţi la IML pentru o evaluare, noi doi şi copiii. Sunt convinsă că expertiza va fi făcută foarte corect. Am toate probele pentru a demonstra că fostul meu soţ nu trebuie să se mai implice în educaţia copiilor şi aşa cum s-a lăudat că el va câştiga, de data asta eu sunt cea care se va bucura de dreptate. Am avut nişte ani foarte grei, plini de procese.

Cred că sunt singurul realizator de televiziune care a lipsit de la emisiuni sau de la filmările de Anul Nou pentru că aveam termen în instanţă. O mamă este foarte greu de despărţit de copiii ei. Nu ştiu ce vrea el...", a completat Bahmu.

Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană au împreună doi băieţi, pe Maximus (8 ani) şi Eduard (6 ani). 

Citeşte şi:

Prigoană și Bahmu sunt din nou în scandal pentru copii

Adriana Bahmuţeanu, cu copilul de urgenţă la spital! Ce s-a întâmplat

Mai multe