Adriana Stere de la PRO Tv, însărcinată cu al cincilea copil. A făcut fertilizare in vitro: «Drumul nu a fost ușor»

23 octombrie 2020 10:22   Vedete românești
Ultima actualizare:

Adriana Stere, corespondentul PRO Tv pe probleme sociale, a dat cea mai frumoasă știre a vieții ei: este însărcinată cu al cincilea copil. Și-a dorit mult să mărească familia și, timp de doi ani și jumătate, a încercat din răsputeri. A reușit după mai multe fertilizări in vitro. Invitată la emisiunea "Vorbește lumea", jurnalista a dezvăluit că va avea o fetiță pe care o va chema Iris.

La 38 de ani, Adriana Stere așteaptă al cincilea copil și spune că l-a dorit nespus de mult. Pentru asta a apelat la fertilizarea in vitro: ”Este puțin spus dorit, este cel mai dorit copil. S-a întâmplat după doi ani și jumătate de mari eforturi și a fost o situație în care tehnica și medicina ne-au sărit în ajutor atunci când natura a întârziat să facă minunea. Este o fertilizare, nu prima încercare, dar cea norocoasă. Marele șoc nu a fost că îmi mai doresc un copil, ci că și soțul meu, Vali, este de aceeași părere cu mine. ”

Cum și-a anunțat Adriana Stere soțul că își dorește al cincilea copil

Încă de la 36 de ani, Adriana a vrut să strângă în brațe al cincilea său copil: "Nu am avut curaj să-i spun soțului meu, până când într-o zi când m-a bușit plânsul și i-am spus. Iar el a zis: păi credeam că asta facem, o fetiță. De atunci am început să bifăm toți pașii de asistare medicală până am ajuns la ultima variantă de reproducere umană asistată. E minunea noastră, este puiul nostru făcut din dragostea noastră. Eu fac știri și copii", a spus Adriana Stere la PRO Tv.

"Sunt cea mai strictă mamă pe care o cunosc"

"Copiii mei știu foarte bine că eu sunt mama, nu sunt spălătoreasa, nu sunt slugă în casă, nu sunt bucătăreasa, nu sunt cea care adună șosete aruncate în casă. De regulă știu că au de spălat farfuria și cana lor. Și cei mici își strâng jucăriile, să își pună casele murdare în coul de rufe. Casa mea e o linie industrială în care fiecare pas trebuie să fie făcut corect", a mai mărturisit, cu sinceritate, Adriana.

Mai multe