Aici s-au împăcat Mihai Chiţu şi soţia, după scandalul cu amanta - EXCLUSIV

3 august 2014 22:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

Patru familii de prieteni şi un cadru de vis, din staţiunea montană Măgura, i-au ajutat pe Mihai Chiţu şi pe soţia lui să spere că-şi vor salva căsnicia de şapte ani. Se pare că imaginile în care solistul de la „Vocea României” se săruta cu amanta o lasă rece acum pe Ioana Chiţu.

Cu numai două zile înainte să plece în minivacanţa programată de câteva săptămâni încoace, solistul care a câştigat în decembrie cel de-al treilea sezon de la „Vocea României” a trebuit să-i explice soţiei sale, Ioana, de ce săruta pasional o altă femeie, lunea trecută.

Mihai Chiţu (34 de ani) a demonstrat, însă, că regretă mult aventura cu amanta, căci în acest weekend el şi soţia cu care are o relaţie de 12 ani au petrecut clipe de neuitat în staţiunea Măgura din comuna Moeciu, judeţul Braşov. Click! vă prezintă fotografii în exclusivitate cu cei doi, din „weekendul împăcării”.

„Au venit cu alte patru familii de prieteni. S-au bucurat de vremea frumoasă, au făcut grătare, au stat în curte, s-au relaxat”, a povestit o sursă din apropierea celor doi.

Au închiriat cinci camere

Cu 100 de lei pe noapte, Ioana şi Mihai Chiţu au închiriat cinci camere la pensiunea „Casa Dobre”, de trei margarete. Tot weekendul, cei doi au fost alături de fetiţa lor, Rianna, şi de alte patru cupluri şi copiii lor.

„Au jucat rummy, păreau că se simt bine”, a mai spus aceeaşi sursă, pentru Click! „Mihai programase de mult acest weekend în familie. Chiar a refuzat spectacole ca să poată fi cu Ioana. Nu vrea să divorţeze şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă să demonstreze că regretă aventura cu amanta”, a povestit, pentru Click!, un apropiat al solistului. Ioana şi Mihai Chiţu vor reveni astăzi la Bucureşti şi, speră ei, îşi vor relua viaţa obişnuită, dar frumoasă, de dinainte...

S-au pregătit împreună de plecare

Mihai Chiţu şi soţia lui par să fi depăşit momentul tensionat din viaţa de cuplu, cauzat de infidelitatea artistului. Vineri, cei doi şi-au făcut cumpărăturile la un hypermarket de lângă casă. Cântăreţul şi soţia lui s-au aprovizionat cu cele necesare pentru concediul la munte, programat cu mult timp înainte ca Mihai să fie prins cu amanta.

Soţii Chiţu au umplut până la refuz un coş de cumpărături, în care au pus de toate, dar în special de-ale gurii. Spre finalul cumpărăturilor, s-au intersectat din întâmplare cu un cuplu de prieteni. Au stat puţin de vorbă, iar după tristeţea afişată, la un moment dat, de soţia lui Chiţu, cel mai probabil au abordat şi subiectul aventurii adultere a artistului. Greu de spus cum s-a justificat acesta în faţa prietenilor săi, cert e că a reuşit să detensioneze situaţia delicată pentru el.

Astfel, spre finalul conversaţiei cu amicii lor, râdeau cu toţii, semn că viaţa merge înainte chiar şi atunci când în căsnicia ta îşi bagă coada o amantă.

Click! l-a prins cu amantaMihai şi Ioana Chiţu s-au cunoscut acum 12 ani şi s-au căsătorit în 2007. Acum cinci ani a venit pe lume şi fetiţa lor, Rianna. Imaginile publicate de Click! joi, în care Mihai Chiţu era surprins în compania unei brunete misterioase, au supărat-o foarte mult pe soţia artistului. Totuşi, felul în care acesta arată că regretă pare să o ajute pe Ioana să treacă peste momentele dificile apărute în viaţa de cuplu.

Mai multe