Alex Bodi, arestat pentru 30 de zile: "Fetele racolate erau umilite în ultimul hal"

13 noiembrie 2020 7:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Tribunalul Dolj a admis, joi noaptea, propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu. Acesta este urmărit penal într-un dosar de trafic de persoane şi proxenetism.

În acelaşi dosar, judecătorii au admis propunerea DIICOT Craiova privind arestarea preventivă a altor şapte inculpaţi. Potrivit unor surse judiciare, Alex Bodi a recrutat mai multe tinere pe care le-a obligat să se prostitueze, el fiind acuzat şi de o infracţiune de şantaj, conform Agerpres, citat de Adevarul.ro.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Craiova au efectuat în dimineaţa zilei de marţi, 11 noiembrie, un număr de 23 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Ilfov, Braşov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu şi Vâlcea într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism. „Este un dosar extrem de greu. Fetele racolate erau umilite în ultimul hal", au declarat surse din cadrul anchetei.

Citește și:Și fetele cuminți pot ajunge prostituate. Cum sunt păcălite prin metoda loverboyProcurorii au stabilit că „la scurt timp după destructurarea unei grupări conduse de membru marcant al lumii interlope (grupare specializată în traficul de persoane şi proxenetism), suspectul în cauză (unul dintre locotenenţii lui persoanei mai sus menţionate), în timp ce se afla deţinut într-un penitenciar, în perioada 2008 - 2011, împreună cu alţi trei deţinuţi au folosit reţelele sociale în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituţia şi, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate (situaţie materială precară, naivitate, lipsă de educaţie - factori determinanţi pentru respectivele tinere în alegerea practicării prostituţiei), le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor".

Citește și:

Alex Bodi, reținut într-un dosar de proxenetism din Dolj, avea legături și cu interlopii din Cluj

Mascații au intrat peste oamenii Clanului Sportivilor! 100.000 de euro au obținut prin amenințări cu moartea

Mai multe