Alex Constantin: "A fost cumplit cu gheaţă-n cap!"
Şi distracţie, şi donaţii! De asta au avut parte vedetele care şi-au turnat zilele acestea apă rece în cap, în scopuri umanitare. Acestea au împânzit Internetul cu filmuleţele ispravei lor, iar printre curajoşii care au acceptat provocarea găleţii cu gheaţă se numără şi Alexandru Constantin.
Lansată pe 29 iulie în America, Ice Bucket Challenge sau provocarea găleţii cu gheaţă, este o campanie de donaţii, la care au aderat numeroase vedete din întreaga lume. Această “leapşa” mondială are ca scop strângerea de fonduri pentru bolnavii de scleroză laterală amiotrofică (pierderea celulelor nervoase), iar participanţii sunt provocaţi să-şi toarne în cap o găleată cu apă cu gheaţă. Dacă refuză ar trebui să doneze 100 de dolari asociaţiei din SUA care se ocupă cu cercetarea în domeniul sclerozei.
Până în prezent, s-au strâns peste 23 de milioane de dolari, atât de la cei care au intrat în joc, cât şi de la cei care au refuzat.
La concurenţă cu starurile internaţionale, vedetele noastre au răspuns şi ele “prezent” ştafetei şi se provoacă la foc automat.
Miercuri seara, Alexandru Constantin (26 de ani), prezentatorul emisiunii Click! de la Prima TV, a făcut un duş rece, caritabil ce-i drept, iar cea care i-a turnat apă cu gheaţă în creştet a fost colega lui, Diana Bart.
“A fost cumplit, am simţit cum mi se taie respiraţia dintr-o dată. Nu cred că am mai trăit vreodată o senzaţie atât de… rece. Însă efortul nu a fost prea mare, ţinând cont că vrem să susţinem o cauză nobilă. Atenţia noastră se îndreaptă către o tabără organizată de colega noastră, Melania Medeleanu, pentru copiii bolnavi de cancer”, ne-a declarat Alexandru Constantin.
La rândul său, prezentatorul Prima TV i-a provocat să-i urmeze exemplul pe solista Nicole Cherry, pe campionul la box Leonard Doroftei şi pe designerul vestimentar Cătălin Botezatu.
Şi ei şi-au turnat în cap!