Alex Florea, la spital, după prima repetiție pentru Eurovision! A căzut de pe tun

3 mai 2017 22:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

Delegaţia României la Eurovision, eveniment care va avea loc în perioada 9-13 mai, la Kiev, în Ucraina, a tras o mare sperietură ieri. Solistul Alex Florea a ajuns la spital, după ce a căzut de pe tunul amplasat pe scenă. Recuzita va fi readusă de urgenţă în ţară, pentru reparaţii.

Alex Florea (25 de ani), artistul care alături de Ilinca Bacilă (18 ani) va reprezenta România la Eurovision, cu piesa “Yodel It!”, compusă de Mihai Alexandru, s-a accidentat destul de serios la prima repetiţie din Ucraina. Alex s-a ales cu câteva tăieturi la mâini şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Şi pentru că un necaz nu vine niciodată singur, în căzătură Alex a rupt tunul din recuzită, astfel că acesta urmează a fi retrimis la Bucureşti, pentru a fi reparat în atelierele  TVR. “Alex a reacţionat ca un adevărat artist, din culise nu ne-am dat seama că e rănit. După repetiţii am ajuns cu el la cabinetul medical, iar mâine (n.r. - azi) mergem din nou ca să-i schimbe bandajul”, ne-a declarat Iuliana Marciuc. Alex are emoţii duble, atât pentru el, cât şi pentru fratele său, Cristi, care face parte din backing-vocals. Acesta se pregăteşte pentru Bacalaureat şi, ca să mai câştige timp, şi-a luat cu el caietele de limba română. Cristi este elev la Colegiul de arte din Constanţa, iar marele său vis este să devină actor. România va cânta în semifinala din 11 mai, finala fiind programată pe 13 mai. La Kiev, securitatea concurenţilor este maximă, fiecare delegaţie având la dispoziţie o maşină de poliţie.

“Pe scenă vor fi şi doua tunuri impresionante. În timpul repetiţiei, am făcut o mişcare dificilă, care dă o notă specială show-ului, dar la a treia încercare am alunecat, iar tunul se îndrepta spre Ilinca, aşa că am sărit să-l opresc şi am căzut. Am preferat să cad eu decât să o lovească pe ea. M-am tăiat puţin, dar sunt în regulă. Suntem optimişti şi mergem înainte“, a povestit Alex întâmplarea pentru „Adevărul“.

Mai multe