Alex Velea poartă un kilogram de lanțuri în noul videoclip
Alex Velea (33 de ani), unul dintre cei mai iubiţi artişti din România, cu milioane de fani pe reţelele de socializare, a ştiut mereu cum să se reinventeze. Astfel, în noul clip lansat, el are și un look impresionant.
Schimbarea acestuia de imagine este şi ea racordată la cele mai noi trenduri internaţionale, iar ținutele artistului par desprinse din colecţiile de pe podiumurile de modă din acest an. “Latino Vero e despre o stare, despre un joc şi deschide drumul către o serie de single-uri care sunt convins că o să vă surprindă. Urmează să auziţi multă muzică nouă de la noi! Aşa că fiţi cu ochii pe canalul Golden Boy Society!”, spune Alex Velea. În noua producție muzicală, Velea poartă codițe împletite, exact ca băieţii răi din America, dar şi aproape un kilogram de lanțuri, aparent din aur.