Alexandra Stan, acuzată că datorează 50.000 de euro
Noi acuzaţii aduse la adresa Alexandrei Stan! Artista este în mijlocul unui scandal, pentru că, se pare, ar datora peste 50.000 de euro unor colaboratori.
Solista este acuzată de mai mulţi membri din echipa sa că nu i-a plătit la timp, pe parcursul mai multor luni. Printre aceştia se numără și cei care se ocupă în mod direct de imaginea ei, dar şi de videoclipurile artistei, potrivit ziarului Ring.
Mai mult decât atât, PR-ul Alexandrei Stan, Zenovia Grama, a renunţat acum aproximativ o lună la colaborarea cu solista, din cauza datoriilor imense pe care artista nu i le-ar fi plătit. Este şi cazul stilistului, dar şi al make-up artistului Alexandrei. Suma totală pe care Alexandra ar datora-o colaboratorilor săi ar fi, se pare, de 50.000 de euro, potrivit aceleiaşi surse citate mai sus.
Pe de altă parte, managerul cântăreţei, Doru Tincă, a declarat: „Nu confirm, nu infirm, am un contract în derulare și clauze de confidențialitate", potrivit Ring.