FotoAlexandra Stan și-a surprins fanii. Artista a publicat prima ecografie a bebelușului: „Nu pot descrie sentimentul”
Alexandra Stan a anunțat că este însărcinată în cinci luni și urmează să devină mamă pentru prima dată. Artista a dezvăluit că așteaptă o fetiță, care se va naște în luna august și va purta numele Eva.
Vedeta și-a surprins urmăritorii de pe rețelele de socializare după ce a publicat prima ecografie a bebelușului. În același timp, Alexandra Stan a vorbit deschis despre începutul dificil al sarcinii. În primele luni, artista s-a confruntat cu complicații provocate de apariția unui hematom, motiv pentru care a fost nevoită să urmeze un tratament intens, bazat pe hormoni, ovule, injecții administrate în abdomen și medicamente.
În prezent, starea ei de sănătate este bună, iar artista spune că așteaptă cu emoție momentul în care își va putea ține fiica în brațe.
„Din decembrie până în prezent! De acolo până aici! Pare că a fost un drum lung, dar plin de lecții noi! 22 de săptămâni pline de emoție, fericire, recunoștință, suferință, frică de nou, dar multa multă iubire și speranță! Prima ecografie a Evei. Nu pot descrie sentimentul. E unic în lumea asta. Au urmat cele mai emoționante și stresante 6 săptămâni din viața noastră.
Am crezut că există posibilitatea de a o pierde pe Eva și nu am simțit niciodată asemenea suferință și neputință. Am scris piesa #forEva, cea mai frumoasă piesă a noastră, alături de oameni talentați și uite așa speranța a reapărut în viața noastră. A fost greu la început, dar am trecut prin toate și nu este nimic ce ne poate sta în cale. Suntem recunoscători pentru ce Dumnezeu ne-a dat să trăim. Știm că El ne iubește mult!”, a scris Alexandra Stan pe o rețea de socializare.
Cum au ales Alexandra Stan și Ștefan numele fetiței
Artista a explicat și cum a ajuns să aleagă numele copilului. Inițial, ea își făcuse o listă lungă cu variante, însă niciuna nu i se părea potrivită. În acea perioadă tensionată, când sarcina era considerată una riscantă, inspirația a venit într-un mod neașteptat.
„A fost o decizie foarte simplă și a venit din suflet și de la sine, ca toate lucrurile astea, care sunt frumoase în viață și de lungă durată (…) Căutam o grămadă de nume și nimic nu mi se părea wow și în momentele acelea de groază și de suferință pe care le-am trăit, când am avut practic frică pentru faptul că eram într-o situație riscantă cu sarcina, atunci am zis că eu trebuie să fac o schimbare și ca să vă zic exact cine m-a inspirat, a fost mama lui Ștefan, pentru că în momentele acelea pe care le-a trăit de groază, de panică, că nu o să pot să țin sarcina (…) am avut un dicționar, care se numește dicționarul tuturor bolilor (…) Am căutat ce cuvinte înseamnă viață și am găsit Eva și am zis că este numele perfect pentru că, în primul rând, e scurt, e puternic, e feminin și e mama tuturor și am zis că ăsta este”, a spus Alexandra Stan, pe Instagram.