Alexandra Stan, șocată de cum și-a găsit tatăl în spital, când a revenit în țară

6 martie 2018 21:59   Vedete românești
Ultima actualizare:

Alexandra Stan trece prin clipe dificile din cauza tatălui său, care este internat în spital. Starea lui de sănătate precară a determinat-o pe solistă să se întoarcă înapoi în România, dar a fost șocată de condițiile mizere și inumane în care ar trebui să fie îngrijit tatăl ei.

Alexandra Stan și-a publicat nemulțumirea și o serie de imagini cu câteva locuri din Spitalul Județean Constanța pe contul său de Facebook. Deși locuiește de câteva luni în Statele Unite, cântăreața spune că își iubește țara, dar i se pare inadmisibil ce se întâmplă în spitalele românești:

„Îmi iubesc țara și mă mândresc peste tot în lume cu faptul că sunt româncă, dar nu pot să înțeleg de ce noi între noi nu putem să ne respectăm și să ne oferim tot ce este mai bun! Din septembrie, m-am mutat în Los Angeles pentru o perioadă, dar pentru mine, acasă înseamnă România. acum am venit în țară din cauză că tatăl meu se află în spital. Am fost să-l vizitez, să îi fiu alături și am rămas șocată de condițiile de la etajul 1, Secția Medicală 2, din cadrul Spitalului Județean Constanța”, spune Alexandra Stan pe pagina ei de Facebook.

„Doamna doctor care are grijă de tatăl meu este deosebită și corectă, însă asistentele nu au vrut nici măcar să stea de vorbă cu mine când le-am atras atenția că trebuie schimbată branula. Ca să nu mai spun că pentru schimbarea cearceafului, trebuie să le dai bani. Mizerie, dezinteres și lipsă de respect față de pacient. Asta am întâlnit astăzi. Eu cred, totuși, că putem mai multe de atât”, a mai adăugat revoltată solista.

Tatăl cântăreței, George Stan, și-a petrecut mult timp prin spitalele românești, după ce, în urmă cu șapte ani, a suferit un infarct. Un apropiat al familiei Stan a declarat atunci în exclusivitate pentru Click! că tatălui cântăreței i-au fost montate două baypass-uri pe aortele principale. Acum, se pare că starea de sănătate a lui George Stan s-a înrăutățit iar.

Mai multe