Alexandru Ciucu nu are loc de femei în bucătărie!

24 decembrie 2015 22:06   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ar fi vrut să prepare un meniu italienesc pentru masa de Crăciun, însă nu are nicio şansă să prindă un loc liber la bucătărie. Designerul Alexandru Ciucu va petrece Sărbătoarea de Naşterea Domnului în familie, alături de alte 20 de rude.

Alexandru Ciucu şi soţia lui, solista Alina Sorescu, însărcinată în patru luni, vor petrece Sărbătorile de iarnă în familie. La masa de Crăciun se vor aşeza cam 20 de persoane, după cum însuși designerul ne-a declarat. „De Crăciun vom fi cu familia extinsă, cu părinţii mei, ai Alinei, cu mătuşile, unchii, verii noştri. Vom mai bine de 20 de persoane la masă. Încăpem cu toţii în sufragerie, nu-mi fac griji, căci vom pune două mese ca să avem loc”, spune Ciucu.

Designerul spune că, deşi îi place să gătească, el va sta pe margine, căci altcineva va face acest lucru: „Vor găti mătuşile, mama Alinei, mama mea. Eu mă bag doar la mâncat. Ştiu să fac şi eu, dar voi sta pe margine. Ştiţi cum e, în bucătărie trebuie să fie întotdeauna un masterchef, iar eu nu voi fi acela. Cu atâtea femei din familia noastră care vor intra în bucătărie, nu ar fi potrivit să vin eu peste ele şi să le iau locul. Nici ca ucenic nu voi avea loc, oricât mi-aş dori. Sunt ierarhiile atât de bine stabilite, încât nu e loc nici măcar de ucecini... noi. Eu m-aş pricepe să fac, de exemplu, un meniu italienesc, mai atipic pentru Crăciunul românesc, ştiu”, a mai spus Alexandru Ciucu.

În ceea ce priveşte Noaptea dintre Ani, de data aceasta, Ciucu şi soţia lui au alte planuri: „De Revelion, cred că vom merge la munte, aici, pe la noi, pe lângă Poiana Braşov. Anii trecuţi, înainte să devenim părinţi, mergeam în zone mai călduroase. Acum, însă, nu se mai poate, căci, după cum se ştie, aşteptăm încă un bebe (n.r-o fetiță)”. Ei mai au o fetiță, pe Elena Carolina (2 ani).

Mai multe