Alexandru Constantin, scrisoare emoționantă pentru Moș Crăciun
Mai sunt câteva zile până la Crăciun, iar spiritul sărbătorilor deja parcă le-a cuprins și pe vedete. E o perioadă în care mai toată lumea încearcă să facă și fapte bune și se implică în acțiuni umanitare. Printre celebritățile cuprinse de spriritul sărbătorilor se numără și Alexandru Constantin. Vedeta PRIMA TV a dăruit zâmbete unor copii pentru care Moș Crăciun există doar prin bunăvoința oamenilor cu suflet mare.
Asociația Zâmbetul Îngerilor a organizat la Berăria H un eveniment caritabil care a adunat zeci de vedete ce au servit prânzul pentru 460 de copii veniți de la centrele de plasament.
Alexandru Constantin (Prima TV) a fost prezent la acest eveniment și ne-a povestit despre atmosfera de sărbători din copilăria sa. Dar și ce i-ar scrie Moșului, dacă ar avea ocazia să îi trimită o scrisoare.
Aflat în Orașul cu chef de viață, Prezentatorul TV a încercat sa-I scrie o scrisoare lui Moș Craciun.
Daca ar trebui să-i faci pe loc o scrisoare lui Moș Crăciun cum ai începe?
Dragă Moșule, în primul rând ți-aș mulțumi!
Nu aș începe cu cerințe ci aș începe cu mulțumiri pentru că mi-ai adus tot ce mi-am dorit când am fost mic și mai departe mi-ai adus sănătate și dacă aș rămâne la fel de sănătos și de iubit și înconjurat de oamenii dragi mie aș fi cel mai fericit. Așa că Moșul n-ar mai avea de lucru cu mine în perioada asta, decât așa să vegheze asupra fericirii mele.
Ce impact crezi ca are exemplul dat de tine asupra implicării în acțiuni caritabile celor care află despre aceste fapte?
Vin la genul acesta de activități în primul rând pentru copii și în al doilea rând pentru a da un exemplu celor care ne urmăresc și să îndrăznească și ei să își facă timp măcar o dată pe an, o dată la 2 ani sau o dată în viață dacă fiecare și-ar face timp măcar două ore să ajute pe cineva cred că am putea să facem diferența.
Mă gândesc așa, că de multe ori ne e greu să ne trezim dimineața, inclusiv atunci când mergem la muncă, un loc unde câștigăm bani. Da, e greu să te trezești dimineața pentru a face un lucru bun, o faptă care nu are un câștig financiar, dar trebuie făcute pentru că în momentul în care faci lucrurile acestea pentru oameni nevoiași sau copii care nu sunt într-o situație tocmai bună așa cum suntem noi o faci pentru că ei nu au de ales și ar trebui ca nici noi să nu avem de ales.
Ce amintiri ai din perioada copilăriei legate de sărbători?
Cea mai frumoasă amintire legată de sărbători ne rămâne nu cea legată de cadouri, de ce primeam, de jucării, ci de amintirea Moșului și a părinților noștri care erau alături de noi de sărbători în fiecare an și de iubirea pe care o primeam din partea lor.
Ce cadouri primeai în copilărie? Primeai ce îți doreai?
Primeam clasicele șosete și clasica pijama în fiecare an. Toate erau la fel. Și acum le primesc, mama mereu zice : “Păi normal că îți iau șosete și pijamale cum să stricăm tradiția?”. Primeam și jucării, primeam cam tot ce își dorea un copil.
Ce faci anul acesta de sărbători? Petreci în stil românesc sau exotic?
Petrec în stilul familiei mele pentru că anul acesta de Crăciun voi fi acasă. În ultimii ani nu am ajuns în fiecare an pentru că am mai și lucrat, deci petrec românește, cu tot ce înseamnă mâncare românească făcută de mama.
Gătești de sărbători?
Am încercat acum 2 ani să fac cozonac și nu a ieșit ce mi-aș fi dorit, dar am mâncat din el doar ca să nu îl arunc. Dar nu gătesc, o las pe mama de sărbători să gătească, eu gătesc în restul anului.
Pe lângă Alexandru Constantin, printre cei prezenți la evenimentul din berărie s-au numărat și: Adina Buzatu, Andrei Nourescu, Emma Zeicescu, Mirela Vescan, Diana Bart, Eli Roman, Ela Crăciun, Giani Kiriță, Ștefan Lungu, Bogdan Muzgoci, Aurelian Temișan, Monica Davidescu, Geanina Corondan, și multi altii.