Alexandru Frâncu, membru al formației Paraziții, prins luând mită!

29 ianuarie 2016 12:19   Vedete românești
Ultima actualizare:

Alexandru Frâncu, membru fondator al formației Paraziții, angajat în prezent la Ministerul de Cultură, a fost prins în flagrant delict de către oamenii legii, în timp ce primea o mită de 6.000 de euro pentru a-și exercita influența asupra unei comisii, spun surse judiciare.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR, au prins în flagrant delict un bărbat, în timp ce primea 6.000 de euro pentru a-și exercita influența asupra membrilor unei comisii, în vederea obținerii unui aviz. Bărbatul ar fi Alexandru Frâncu, membru fondator al trupei Paraziții, potrivit Agerpres.

Reprezentanții IGPR menționează că în cursul lunii ianuarie 2016 cel în cauză ar fi solicitat 10.000 de euro, în vederea obținerii unui aviz, pretinzând că are influență asupra funcționarilor unei comisii din cadrul unei instituții de cultură, atât în mod direct, cât și prin intermediul unui alt bărbat. Alexandru Frâncu și alte două persoane au fost reținute.

"În activitatea infracțională, cei doi ar fi fost sprijiniți de o femeie. Astfel, bărbatul prins în flagrant ar fi contactat o persoană care a depus documentația necesară obținerii avizului din luna iulie 2015 și i-ar fi condiționat obținerea avizului de remiterea a 10.000 de euro", se arată în comunicat.

Cele trei persoane au fost reținute pentru trafic de influență, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, a adăugat IGPR.

Mai multe